Cadavrul unui bărbat, găsit într-o locuință / Suspiciuni de OMOR
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-o locuință din orașul Petrila, iar anchetatorii au stabilit că moartea a fost violentă.
Potrivit IPJ Hunedoara, sâmbătă, în jurul orei 21.15, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în locuință, posibil de mai multe zile.
În cauză, se fac cercetări pentru omor, existând doi suspecți.
„În urma activităților investigative, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul este decedat din data de 30 mai 2022 (cauza decesului fiind violentă – lovire cu corp dur). Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din Petrila, bănuiți de comiterea faptei, au fost prezentați în această dimineață magistraților Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea audierii și a luării măsurilor legale. Investigațiile, în acest caz, au fost preluate, conform competenței, de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, au precizat polițiștii, citați de stiripesurse.ro..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.