BRAȘOV. Bărbat tâlhărit de un minor, la Codlea
Un adolescent de 16 ani este suspectat că a tâlhărit un bărbat de 61 de ani, ieri seară, în Codlea.
„În fapt, la data de 18 mai 2022, în jurul orei 17.55, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 61 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 17.30, o persoană de sex masculin i-ar fi sustras bărbatului, în vârstă de 61 ani, prin exercitarea de acte de violență, un telefon mobil, în timp ce se aflau pe strada Mihai Eminescu din municipiul Codlea, județul Brașov. Cu ocazia activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani din municipiul Codlea, județul Brașov, acesta fiind condus la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.