SCANDALUL CU IMNUL ȚINUTULUI SECUIESC. Reacția Federației Române de Hochei pe Gheață (FRHG)…
Selecționata de hochei pe gheață a României a devenit „vedetă” în mass-media din țară după ceea ce s-a petrecut la Mondialul din Slovenia – vezi:
Vicepremierul cere PEDEPSE! „Nu pot să tolerez gestul infam al hocheiștilor din Naționala României”…
Într-un târziu, Alexandru Hălăucă, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), a relatat pe marginea acestui subiect, precizând că va convoca de urgenţă Biroul Federal al FRHG, unde vor fi analizate filmările în care componenţii echipei naţionale a României „stau drepţi” în faţa galeriei Ungariei la meciul direct.
Chestionat ce sancţiuni riscă jucătorii români, dacă se dovedeşte că au cântat alături de galeria maghiară, Hălăucă a spus: „Noi avem în regulament sancţiuni privind tricolorul şi însemnele României. Acum, nu pot să vă spun în momentul ăsta ce riscă jucătorii”.
Președintele FRHG a punctat că va cere şi un punct de vedere al ministrului Sportului, Eduard Novak, numit, ca şi Tanczos Barna, din partea UDMR, considerând că ministrul Mediului ar fi trebuit să reprezinte România: „Vom cere şi un punct de vedere al ministrului, pentru că până în momentul de faţă nu a făcut nici un fel de declaraţie”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.