Delicte

BRAȘOV. Trei autoturisme parcate pe o stradă din Șchei, avariate de un șofer băut

  • alcoolemie.jpg

Un bărbat în vârstă de 31 ani care conducea un autovehicul, ieri dimineață, în jurul orelor 5.30, pe strada Castelului din municipiul Brașov, a acroșat trei mașini parcate, în condițiile în care era băut.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime!

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,83 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button