Politic
BRAȘOV. „Primarul Coliban, un Ghișe II”! „Atac” al subprefectului PSD pe tema gropilor de pe străzi…
Lucian Pătrașcu, subprefectul PSD al Brașovului, l-a „țintit” din nou pe primarul Allen Coliban (USR), spunând despre acesta că „este ancorat doar în viața virtuală”.
„Capcanele administratiei USR!
Pe străzile din Brașov au apărut gropi care te pot trimite ori la service, ori la spital.
De exemplu, această groapă de pe strada Sitei este un adevărat pericol pentru șoferi. Pe lângă faptul că este adâncă, în interior are și două bucăți de fier ascuțite care pot fi «fatale» pentru roata unui autoturism. Din păcate, această stradă este doar un exemplu, sunt multe astfel de capcane în tot orașul.
Primarul Coliban a devenit un Ghișe II. Diferența este că fostul edil era ancorat cât de cât în viața reală. Actualul este ancorat doar în viața virtuală…”, a relatat Lucian Patrascu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.