Delicte

BRAȘOV. Societate comercială de pe DN 1, prădată de un hoț / Pagubă de 15.000 de lei

  • perchezitii_7.png

Un bărbat de 57 de ani, din Prejmer – județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce, în noaptea de 12 spre 13 aprilie, ar fi pătruns într-o societate comercială de pe DN 1, de unde ar fi sustras bunuri de aproximativ 15.000 de lei.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că în noaptea de 12/13 aprilie 2022, o persoană de sex masculin ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unei societăți comerciale, ce are punct de lucru pe DN 1, în proximitatea localității Vlădeni din județul Brașov, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, creând un prejudiciu de aproximativ 15.000 lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat, în vârstă de 57 ani din localitatea Prejmer, județul Brașov.
Astfel, la data de 15 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție domiciliară la adresa bărbatului, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de bărbat”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru „furt calificat” și continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button