BRAȘOV. Sezonul de schi se prelungește până după vacanța de Paște
Sezonul de schi va fi prelungit până în data de 25 aprilie, în Poiana Brașov – Masivul Postăvarul. Astfel, iubitorii sporturilor de iarnă vor putea profita de vacanța elevilor, care începe în 15 aprilie, și de cea din perioada sărbătorilor de Paște.
În urma discuțiilor dintre cei doi deținători de sisteme de transport pe cablu, Municipiul Brașov și Ana Teleferic, programul de funcționare al telegondolei și al telescaunului Ruia va fi, vineri și sâmbătă (15 și 16 aprilie) până la ora 18.00, adică cu două ore în plus față de programul normal.
Conform reprezentanților Primăriei, se schiază în condiții bune pe pârtiile Doamnei, Ruia – cu excepția zonei dintre gondolă și Drumul Roșu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri). Stratul de zăpadă bătută are 40 de cm pe pârtiile din partea superioară, iar în partea inferioară, între 20 și 30 de cm.
A fost reamenajată și pârtia Bradul, astfel încât să fie pregătită pentru cei care vor veni în vacanța de primăvară și vor să învețe să schieze.
Au rămas închise, în continuare, zone din anumite pârtii, din cauza faptului că nu mai asigurau condiții optime de schi: Lupului inferior, zona din Ruia cuprinsă între gondolă și Drumul Roșu, pârtia 3 D, Drumul albastru și Zidul mic.
Având în vedere că mâine, 14 aprilie, pe pârtia Lupului superior se desfășoară Cupa Salvamont, între orele 10.00 – 12.00 zona dintre stația superioară a telescaunului Ruia și cabana Postăvarul este închisă.
Instalațiile de transport pe cablu funcționale sunt telegondola și telescaunul Ruia.
În weekend, dacă stratul de zăpadă se va menține, va funcționa și teleschiul Bradul.
Având în vedere consistența zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor – Serviciul Salvamont vă recomandă să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți să fiți supuși unui alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații.
Având în vedere că punctele de pe ski-pass-uri nu vor fi prelungite în sezonul următor, încărcarea cartelelor se va face doar pentru cele cu puține puncte, maxim 60, sau pentru cele de maxim 2 zile.
De la începutul sezonului s-au înregistrat 1.972.561 de treceri prin turnichete, luna februarie fiind cea mai bună lună, cu 714.815 treceri, urmată de martie, cu 581.844.
Din 7 martie, a scăzut numărul de puncte consumate pe următoarele instalații de transport pe cablu: Telecabina Capra Neagră și telegondola (de la 6 la 5 puncte), telecabina Kanzel (de la 5 la 4 puncte), telescaunul Ruia (de la 4 la 3 puncte) și telescaunul Luplui (de la 3 la 2 puncte).
Informații actualizate despre starea pârtiilor și funcționarea mijloacelor de transport pe cablu în Poiana Brașov, precum și despre tarife și regulile de pe pârtie găsiți aici: https://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/.
Poliția Locală are un birou permanent în Poiana Brașov, deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954. Puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.