Andreea Bănică își deschide hotel pe litoral
În ultimii doi ani, Andreea Bănică și soțul ei au investit în construirea unui hotel, pe litoral, pe care ar urma să-l inaugureze în vară.
Cântăreața și partenerul ei de viață și de afaceri, Lucian Mitrea, au început proiectul în 2020 și se apropie momentul deschiderii, după cum a anunțat artista, într-o postare pe rețelele de socializare. Cei doi soți apar într-o fotografie cu următorul mesaj: „Acele rare momente când facem o poză împreună. Păi nu e normal să o shareuiesc? Poza are și o poveste! Am sărbătorit cu o saramură de pește știind că vara asta vom deschide hotelul la care am muncit 2 ani! Este proiectul nostru de suflet și dorința mea din copilărie (de a avea o pensiune la mare)! Happy day cu vești bune”.
„Am vândut acum 4 ani casa noastră de la Eforie. Acum facem un hotel care se va deschide în vară, pe faleză, la Eforie Nord. O să-l subînchiriez. Eu vreau să plec în lume, să-mi iau copiii și să mă plimb”, a povestit artista, recent, conform libertatea.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.