Traian Băsescu: „Elena Udrea nu a dus niciun leu acasă”
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că Elena Udrea nu a fost condamnată pe probe și susține că dacă este vorba despre bani duşi ilegal către partid, atunci ar trebui să se aplice legea care reglementa la acel moment finanţările partidelor politice.
„Nu e nimic nou sub soare. O groază de lichele spun că au dat bani ca să ajungă la mine. Vedeţi Căpăţână, vedeţi… care a vrut să scape după ce a furat bani şi i-a dus acasă, a fost simplu să spună, i-am dat bani lui Udrea ca să ajungă la Băsescu. Arătaţi-mi un singur om, un singur om care poate să spună că mi-a dat mie un leu”, a afirmat Traian Băsescu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.
În ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora Elena Udrea ar fi primit mită pentru a duce bani la fostul Partid Democrat Liberal, Băsescu a susţinut că în acest caz ar trebui aplicată legislaţia privind finanţarea partidelor politice.
„Atunci înseamnă că trebuie să ne uităm într-o lege a finanţării partidelor de la vremea respectivă care spune foarte clar că banii primiţi ilegal pentru campanii se confiscă. Nu vorbeşte de puşcărie. Deci dacă discutăm de finanţări de campanii, avem o lege a finanţării campaniilor, pe care nimeni nu vrea să o respecte. Ăsta-i răspunsul meu, nu am altul, pentru că atâta timp cât nu sunt duşi acasă, sunt bani care au fost utilizaţi pentru campanie. A fost o finanţare ilegală, ea se confiscă şi cel care a finanţat este amendat cu suma pe care a dat-o, sau partidul, depinde dacă partidul nu a luat declaraţie scrisă de la cel care a finanţat campania”, a adăugat Băsescu.
Cu privire la procesul fiicei sale Ioana, Traian Băsescu a declarat că este în pericol să fie trimisă la închisoare, printr-un verdict definitiv al justiției.
Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare cu executare, în primă instanță, în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.