BRAȘOV. Este doliu la Centrul „Rază de Lumină”, unde primesc sprijin copiii nevăzători…
Este doliu la Centrul de zi „Rază de Lumină”, din Brașov, după decesul unuia dintre membrii echipei de acolo, formate pentru a ajuta copiii nevăzători să se bucure de viață în ciuda greutăților majore pe care trebuie să le înfrunte zi de zi.
„Un înger pentru copiii nevăzători de la Centrul «Rază de Lumină» a urcat, aseară, printre îngeri! Un psihopedagog deosebit, dar mai ales un om deosebit, mereu cu zâmbetul pe buze, Anca Kozma a pierdut, mult prea repede, lupta cu o boală nemiloasă.
Cuvintele sunt de prisos, însă mulțumirile și amintirile celor pe care i-a îndrumat în viață și cărora le-a insuflat mentalitatea de învingător o vor însoți mereu, mai ales acolo Sus, unde a plecat! Drum lin și Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis, îndurerați, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.