BRAȘOV. Alternativa la sufocatul DN1, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 102I, Valea Doftanei (judeţul Prahova) – Brădet (judeţul Braşov), o investiţie de importanţă naţională, vitală pentru descongestionarea traficului rutier realizat între Ploieşti şi Braşov pe DN 1 şi DN 1A.
Hotărârea de Guvern a fost emisă la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), având în vedere că acest proiect, demarat la începutul anului 2020 din iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, şi în colaborare cu conducerea administraţiei publice a judeţului Prahova, a fost preluat în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii CNI SA spre a fi implementat.
„Reabilitatea şi modernizarea DJ 102I este un proiect pe care l-am revitalizat în februarie 2020. Împreună cu domnul Lucian Bode, la acea vreme ministru al Transporturilor, şi cu colegii din Prahova am vizitat amplasamentul drumului şi am discutat despre modul cum putem materializa acest proiect. Aprobarea de către Guvernul României a indicatorilor tehnico-economici pentru refacerea drumului DJ 102I reprezintă ultima etapă înainte de achiziţia proiectării şi execuţiei lucrărilor. Avem nevoie de această rută alternativă de transport pe care DJ 102I o poate asigura şi sperăm ca ea să fie funcţională în cel mai scurt timp cu putinţă. Noi, la nivelul administraţiei judeţene, suntem pregătiţi să ne achităm de toate obligaţiile asumate în vederea implementării proiectului”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Banii vin de la bugetul de stat și de la județele Brașov și Prahova
Potrivit hotărârii adoptate de guvern, finanţarea obiectivului investiţional se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale Județul Brașov și Județul Prahova, precum și din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
De altfel, în lista de investiţii a Consiliului Judeţean Braşov pe anul 2022, pentru obiectivul „Reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov” a fost prevăzută suma de 3.617.480 lei.
Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean 102I se va realiza între kilometrii 37+620 – 63+256,08, pe o lungime totală de 25,636 km.
Traseul se împarte în două tronsoane. Primul se află pe teritoriul administrativ al judeţului Prahova, între km 37+620 şi km 50+820,38, măsurând 13,200 km. Cel de-al doilea tronson este situat în judeţul Braşov, între kilometrii 50+820,38 – 63+256,08, având o lungime de 12,436 km.
Durata de execuţie a obiectivului este de 42 luni, iar valoarea totală estimată este de 642.051.329,56 lei, din care MDLPA, prin Compania Naţională de Investiţii, va asigura 616.071.890,97 lei, diferenţa fiind suportată de Consiliile Judeţene Prahova şi Braşov.
Valoarea totală finanţată de către Judeţul Braşov este de 14.773.390,03 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.