Sport
FC BRAȘOV, un nou succes!
Echipa antrenată de Călin Moldovan (foto) a obținut o nouă victorie astăzi, în amicalul de la Miercurea Ciuc, cu gruparea din Odorhei, care activează în Liga 3.
„Galben-negrii” s-au impus cu 3-1, golurile lor fiind marcate de H. Popa și Negrean 2.
„A fost un meci bun de pregătire. Nu ne interesa neapărat rezultatul, ci jocul prestat. Sunt mulțumit de implicarea băieților, cât şi de ceea ce punem în practică pe teren. Am marcat trei goluri, dar am ratat şi foarte multe ocazii. Muncim, încercăm să punem pe teren ceea ce discutăm la antrenamente. Încă avem foarte mult de muncă. Facem paşi importanți înainte. Toți băieții m-au mulțumit, atât din punct de vedere al implicării, efortului, atitudinii, cât şi din punct de vedere tehnico-tactic. Toate aspectele trebuie îmbunătățite. Niciodată nu putem spune că nu mai avem de lucru”, a declarat, la final, Călin Moldovan, care a început disputa cu Gârniţă în poartă şi Sburlea, Dumbravă, Fustar, Gherghe, Leonte, Burlacu, Iorga, Roșu, Popa şi Negrean pe teren. Rezerve au fost: Popescu, Mutu, Mitroi, Cîrstian, Voicu, Răducioiu, Mihalcea, El-Azzouzi, Cheleș, Lascu, Toderașcu. Toţi au intrat pe parcursul meciului, potrivit celor de la FC Brașov.
Sâmbătă, FC Brașov va susține o nouă partidă de verificare, cu Sepsi II Sf. Gheorghe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.