112

BRAȘOV. Accident pe Șoseaua Cristianului

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, între două autoturisme, pe Șoseaua Cristianului din Brașov.

„În urma accidentului au rezultat 4 victime.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Update:

„În urma accidentului 3 persoane au fost transportate la spital. Toate cele 3 persoane sunt conștiente”, a precizat mr. Ciprian Sfreja.

„Pe șoseaua Cristianului din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier – coliziune între două autovehicule. În urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a declarat și purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button