Șapte brașoveni merg în Franța

În perioada 16-20 octombrie, 7 tineri brașoveni cu dizabilități vor merge în orașul Tours din Franța, pentru a paricipa la „Mode H Europe – al treilea Forum European de modă adaptată”, Direcția de Servicii Sociale (DSS) din cadrul Primăriei Brașov având calitatea de co-organizator, alături de instituții similare din alte șapte țări europene.
Din informațiile oferite de reprezentanții DSS, în programul „Mode H” sunt cuprinse: un colocviu privind integrarea persoanelor cu dizabilități, un concurs de vestimentație adaptată, o expoziție de artă fotografică, dar și o comedie muzicală, în care actori vor fi, în proporții egale, persoane cu dizabilități și sănătoase.
Potrivit organizatorilor, în cadrul spectacolului, echipa de dansatori va fi compusă din 14 persoane, dintre care șapte cu dizabilități. „Tema spectacolului este dragostea și diferența. Fiecare dintre cele opt țări participante va prezenta câte o comedie muzicală, excepție făcând Franța care va avea trei trupe pe scenă. Noi pregătim «West Side Story», ce va dura 10 minute”, a declarat Marius Grancea, coregraful trupei. Pe lângă dansatori, în delegație sunt incluși un participant la colocviu precum și patru angajați ai DSS care se vor ocupa de acordarea asistenței persoanelor cu dizabilități. Costurile totale ale deplasării se ridică la 8.500 de euro.
De altfel, Direcția de Servicii Sociale a derulat mai multe proiecte prin care a promovat interesele persoanelor cu dizabilități. Prezent la conferința de presă de ieri, prin care se anunța participarea României la „Mode H”, viceprimarul Adrian Gabor, a apreciat implicarea DSS în astfel de proiecte și a promis că, atât cât vor putea, autoritățile locale vor susține acest proiect. „În primul rând vom încerca să-i convinbgem pe oamenii de afaceri din Brașov să susțină financiar acțiunile DSS. Sper ca și Brașovul, în doi sau trei ani, să poată organiza un eveniment similar celui din Franța”, a declarat viceprimarul. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




