Adevărați eroi în Spania

Presa spaniolă i-a lăudat pe elevii lui Vicente del Bosque după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. „Spania începe să viseze”, a anunțat „El Pais”, în timp ce „ABC” a relatat că „visul rămâne întreg”. „Villa relansează visul Spaniei”, a publicat pe prima pagină „El Mundo”, prezentând o fotografie a atacantului în momentul golului care a dus echipa sa în sferturile Cupei Mondiale. „Villa este o mină de aur sau mai bine spus un zăcământ”, a titrat „El Pais”, în timp ce „ABC” l-a numit „matadorul Villa”. „Asta e Spania mea”, a relatat „Marca”, adăugând: „Suntem în sferturi, însă atenție, nu am câștigat nimic”. Pentru „As”, „campionii au revenit” și „spaniolii, campionii Europei, au fost veritabili «Toreros» învingând Portugalia”. Și evoluția lui Llorente a fost apreciată. „După o oră de meci slab de ambele părți, Llorente, ce părea să nu joace la acest Mondial, a provocat o schimbare extraordinară”, a scris El Pais. „Perfecțiunea a apărut prin înlocuirea lui Torres cu Llorente”, a conchis „As”. (S.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




