A fost ridicat „codul portocaliu”

În cursul nopții, a expirat avertizarea de tip „cod galben” meteorologică, precum și „codul portocaliu” hidrologic. De altfel, potrivit datelor Sistemului de Gospodărire a apelor Brașov, debitele pe Olt au fost în scădere, pe sectorul Feldioara-Hoghiz, aceeași tendință fiind raportată și pentru afluenții acestuia. Cu toate acestea, s-au menținut depășiri ale pragurilor de apărare pe râul Olt, la stațiile hidrometrice Podu Olt (85 cm peste cota de atenție), Feldioara (10 cm peste cota de atenție) și Hoghiz (95 cm peste cota de inundație). De asemenea, autoritățile locale au fost avertizate că, din cauza ploilor, din zonele montane ar putea depăși cota de apărare.
Alte inundații
Pe de altă parte, potrivit datelor oferite de reprezentanții Prefecturii, la Cața au fost afectate 24 de case și curți, precum și 20 anexe gospodărești din cauza ieșirii din matcă a pârâului Homorodu Mare, iar pârâul Paloș a inundat 20 grădini, un km de drum județean (DJ 132 A), 0,25 km străzi comunale și 0,2 ha teren agricol. În cazul comunei Părău, evaluările arată că au fost afectate 150 ha teren agricol, din care 70 ha erau cultivate cu lucernă, 30 ha de fâneață, 10 ha de porumb, 38 ha cereale păioase și 2 ha cartofi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




