Rata oficială a șomajului a scăzut din nou la Brașov

Statisticile oficiale arată că, pentru a patra lună consecutiv, la Brașov, rata șomajului s-a diminuat. Modificarea s-a produs ca urmare a faptului că peste 1.500 de brașoveni au intrat luna trecută în evidențele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov, în timp ce au ieșit din evidențe peste 2.400 de șomeri.
Tot datele statistice arată că sunt prea puține motive de bucurie, de vreme ce dintre cele 2.439 persoane care nu mai au statutul de șomer, doar circa 25%, mai precis 627, și-au găsit un loc de muncă, luna trecută. Cei mai mulți dintre cei ieșiți din evidențe sunt, probabil, oameni care nu și-au reînnoit dosarele. În primele cinci luni ale anului, dintre cei 11.189 de șomeri care au fost scoși din scripte, mai mult de jumătate, 6.428, au dispărut doar din statistici. Revenind la luna iunie, AJOFM Brașov avea înregistrate 19.872 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 8.572 sunt femei. În aceste condiții, rata a ajuns la 7.93%, fiind în scădere față de cea înregistrată la finele lunii mai 2010 și anume 8.31%. Totuși, rata șomajului brașovean este superioară celei de la nivel național, care era în luna mai de 7.67%, iar potrivit afirmațiilor ministrului Muncii, Mihai Șeitan, deși nu a anunțat cifra oficială, indicatorul a scăzut în luna iunie, pentru a treia lună consecutiv. Pe de altă parte, trebuie spus că în iunie 2009, rata șomajului la nivelul județului Brașov era de 7.07%, la un număr de 16.413 de șomeri.
8.000 de șomeri nu primesc indemnizație
Din totalul șomerilor aflați în evidența AJOFM, 19.872, 11.745 persoane (5.235 femei) primesc indemnizație de șomaj, 6.316 persoane au solicitat eliberarea adeverințelor necesare obținerii venitului minim garantat (ceea ce nu echivalează cu obținerea lui), restul fiind înregistrate doar ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Asta înseamnăcă peste 8.000 dintre șomerii brașoveni nu au nici un venit.
Mai mult de un sfert au 40-49 de ani
Din mediul urban provin 12.051 de șomeri (5.517 femei), iar din mediul rural 7.857 (3.055 femei). Femeile reprezintă 43.13% din totalul șomerilor înregistrați în evidența Agenției. În funcție de nivelul studiilor, marea majoritate a persoanelor aflate în evidența AJOFM Brașov continuă să fie cele fără studii medii, 70.57%, cu studii medii – 20.2%, și cu studii superioare – 9.23%. Grupa de vârstă din rândul căreia se înregistrează cei mai mulți șomeri este în continuare cea de 40-49 de ani cu 26.90%, urmată de grupa 30 – 39 ani care reprezintă 22.64%. Grupa cu vârsta până la 29 de ani este reprezentată de un procentaj de 19.88%, grupa de vârstă 50 – 55 ani care reprezintă 18.28%, iar șomerii cu vârsta peste 55 de ani se regăsesc în procentaj de 12.30%. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



