Sport

Și Rada nu mai vine…

Antrenorul s-a speriat de reacția fanilor „stegari”

  • article_259945_1.jpg
 

Deși joi seară lucrurile erau clare, iar antrenorul Marian Rada urma să ajungă ieri la Brașov pentru a lucra alături de Daniel Isăilă, Robert Ilyes și Andrei Șanta, totul a căzut din cauza ultimatulului dat de Liga Suporterilor Stegari, care nu a fost de acord cu instalarea acestuia, considerând că, astfel, gruparea ardeleană va ajunge „satelitul” Rapidului.
„Aveam bagajele făcute, a venit și mașina de la Brașov după mine, dar în aceste condiții nu pot accepta oferta. Nu s-a pus în nici un moment problema banilor, nici nu am discutat despre salariu, aș fi venit să muncesc și să pun umărul la salvarea acestei formații. Am mulți prieteni în Brașov, Ilyes și Isăilă sunt acolo, oameni cu care am mai lucrat, dar ce sa fac, să vin să mă lupt cu fanii? Nu sunt marioneta nimănui și nu aș fi făcut jocurile altcuiva. Am văzut că s-au dat și ultimatumuri, amenințări… Pentru ce să vin acolo, să-mi fie frică să ies pe stradă, să mă feresc de nebuni?”, ne-a declarat ieri Marian Rada.
Astfel, Daniel Isăilă va fi antrenor principal, în timp ce Dănuț Oprea, care are licența Pro, a fost numit director tehnic .
Referindu-se la situația echipei, căpitanul Robert Ilyes a subliniat: „Din păcate, continuăm să speriem antrenorii. Marian Rada mi-a spus că ar fi venit cu inima deschisă, dar nu vrea să inflameze situația. Îl cunosc personal și sunt convins că puteam realiza lucruri frumoase împreună. Îi rog pe suporteri să ne lase să muncim, mai este puțin timp și va începe un sezon extrem de greu pentru noi. Dacă nu vor fi alături de noi și ne vor pune piedici, cu siguranță ne vom scufunda. Să vedem ce se va întâmpla în continuare. Toți jucătorii suntem mulțumiți de modul în care lucrează Daniel Isăilă”.

Torres, în probe la FC Brașov
În altă ordine de idei, spaniolul Manuel Sala de la Torres se află în probe la FC Brașov. Despre atacantul în vârstă de 25 de ani, care conform spuselor celor de la gruparea „stegară” a făcut junioratul la Español Barcelona, antrenorul Daniel Isăilă a menționat: „Vine după o lună de vacanță și este prematur să dau un verdict. În zilele următoare, ne vom decide”. Apoi, se pare că șansele ca Diego Ciz să ajungă sub Tâmpa au scăzut, uruguayanul având prezenții exagerate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google