Politic

Primăria Râșnovului îi ajută pe sinistrați

Cei din județul Botoșani vor primi și materiale de construcții, iar 35 de copii vor veni în tabără

  • logomytex.png
 

Primarul Râșnovului, Adrian Veștea, a declarat că și comunitatea pe care o conduce, în limitele posibilităților, contribuie la sprijinirea persoanelor afectate de inundațiile din Moldova.

„Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care s-a alocat, în regim de urgență, 100 de milioane de lei vechi pentru a cumpăra diverse obiecte necesare. Într-o primă fază am considerat că sunt necesare alimente și detergenți, produse pe care le-am și trimis”, a explicat edilul-șef. El susține că mai dorește trimiterea unui transport de alimente, dar și de îmbrăcăminte, și după ce se  vor retrage apele complet și oamenii vor dori să se apuce de reconstrucția gospodăriilor, se vor trimite și 100 de metri cubi de cherestea, 2.000 de bolțari, uși și alte materiale de construcții.

Tabără pentru copiii afectați de inundații
În același timp, în perioada 12 – 17 iulie, 35 de copii din județul Botoșani (15 din comuna Hilișeu Horia, 10 din orașul Dorohoi și 10 din comuna Șendriceni) vor beneficia de o tabără la Râșnov, în cadrul căreia vor vizita obiectivele turistice din zonă. „Autoritățile celor trei localități le-am solicitat să ne trimită mărimile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte ale copiilor, deoarece ne propunem să le ducem haine celor 35 de copii”. El a mai precizat că, pentru organizarea acestei tabere, Primăria Râșnov nu va cheltui nici un leu, toate costurile fiind suportate de agenții economici din zonă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google