Universitate estivală de limbă și civilizație românească

Până pe 31 iulie, la Brașov, 35 de cursanți din 17 țări învață limba română, dar și noțiuni despre cultura și civilizația țării noastre. Cursurile de limbă și civilizație românească, aflate la cea de-a treia ediție, sunt organizate de Institutul Cultural Român, Facultatea de Litere a Universității „Transilvania”, Muzeul „Casa Mureșenilor” și Grupul de Inițiativă Locală „Corona”. Prelegerile, care vor acoperi o gamă largă de domenii, de la istorie, literatură, cinematografie, politică, jurnalism, dar și cursuri intensive de limba română, vor fi susținute de către profesori reputați, din Brașov și nu numai, și vor fi completate cu participarea cursanților la ateliere de creație (printre care scriere creativă, gastronomie, dans de societate din secolul XIX), dar și cu proiecții de filme din producția autohtonă realizate de cei mai buni regizori români. În zilele de week-end, cursanții vor avea parte de documentare culturală, prin vizite la Castelul Bran, la cetățile fortificate din județ sau la alte obiective de interes cultural din zonă. Va fi organizată și o serată internațională, în cadrul căreia participanții vor prezenta aspecte specifice țărilor din care vin. Cursurile se vor finaliza cu un test de limba română (scris și oral), în urma căruia vor putea obține un certificat de competență lingvistică de la Facultatea de Litere, în timp ce Insititutul Cultural Român le va oferi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaștere a limbii române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




