Primăriile trebuie să prezinte organigramele până pe 16 august

Prefectul Ion Gonțea a declarat că majoritatea primăriilor se încadrează deja în prevederile OUG nr. 63 din 2010
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, le-a transmis ieri primarilor și președinților de consilii județene că termenul de 40 de zile până la care trebuie să prezinte noile organigrame ale administrațiilor publice locale se încheie în 16 august. Blaga a precizat că între localități de același rang și cu aceeași populație există mari diferențe de personal, acesta fiind motivul pentru care s-a dorit restructurarea instituțiilor statului.
La videoconferința susținută de Vasile Blaga au luat parte și prefectul Brașovului, Ion Gonțea, alături de subprefectul Ciprian Băncilă și vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Ion Ochi. Ministrul Administrației și Internelor a transmis că, în cazul nerespectării termenului de 40 de zile de prezentare a noilor organigrame, potrivit OUG nr. 63 din 2010, primarii și președinții consiliilor județene vor suporta consecințele. „Se vor aplica unele măsuri coercitive, cum ar fi oprirea cotelor defalcate pe bugete. Trebuie să se știe faptul că toate calculele se fac numai după datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, nu după cele de la Evidența Populației. Nu mai putem continua așa, pentru că diferențele de personal dintre localități sunt enorme”, a transmis Blaga, oferind exemplul unor localități din județul Neamț. În privința reorganizării instituțiilor de cultură, acesta a precizat: „Toți directorii rămân directori atipici, iar toate aceste instituții din județ au un singur serviciu de contabilitate”.
Pentru funcționari e nevoie de avizul ANFP
Prefectul Ion Gonțea a declarat că majoritatea primăriilor se încadrează deja în prevederile OUG nr. 63 din 2010. „Peste 80% din primării sunt fără probleme, însă acolo unde se fac restructurări, în instituții în care sunt angajați funcționari publici, trebuie obținut avizul de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, apoi se adoptă hotărâre în Consiliul Local. De asemenea, se vor încheia convenții de prestări de servicii. Legat de Poliția Comunitară, încă nu avem un minim de funcționare, însă o dată cu noua Lege a Poliției Comunitare (Legea Poliției Locale – n.r.), se va rezolva această problemă”, a declarat prefectul Ion Gonțea.
De la Brașov trebuie concediați 445 de oameni
Tot ieri, Prefectura Brașov a trimis administrațiilor locale, numărul maxim de salariați din primării. Astfel, la Primăria Brașov, din 1.179 de salariați (376 în aparatul propriu al municipalității, 342 în serviciile subordonate și 461 în cele patru instituții culturale) trebuie să rămână doar 734, astfel că trebuie concediate 445 de persoane.
Unii primari au cerut derogări
În același timp, unii dintre edilii prezenți la videoconferința de ieri au soliciatat derogări. Astfel, la Primăria Comăna, decesul agentului agricol din localitate l-a făcut pe primar să solicite o concesie.
„La Primăria Comăna, avem dreptul la 22 persoane angajate, dar în acest moment avem numai 16 și nu avem voie să mai facem angajări. Ne putem descurca și așa, dar, de curând, a decedat agentul agricol, iar nouă ne trebuie neapărat un agent agricol, pentru că vine recensământul și avem nevoie de el. Eu cred că ar trebui luate în considerare cazurile mai speciale. În cazuri speciale, se pot lua măsuri speciale”, a solicitat primarul din Comăna, Alexandru Eleches.
(C.H. & R.C.)
Primarul Râșnovului spune că are doar 50% din personal
Pe de altă parte, primarul din Râșnov, Adrian Veștea, a atenționat Guvernul că ar trebui să fie mai responsabili cu orașul turistic pe care acesta îl administrează. „De trei ani de zile, eu stau cu posturile blocate și nu pot face angajări. Suntem totuși un oraș turistic și avem nevoie de oameni, avem cetate în oraș. În plus, am accesat fonduri structurale de 15 miliarde de lei vechi și nu ne putem descurca așa. Nu e normal să am doar 70 de oameni și să nu pot face angajări. Eu lucrez la jumătate din personal, pentru 16.000 de locuitori. Ne trebuie 16 polițiști comunitari și avem doar 11, pentru că stăm cu organigramele blocate”, spune primarul din Râșnov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






