Hocheiștii revin la Brașov

După mai mult de o lună de pregătire fizică la Miercurea Ciuc, hocheiștii de la SCM Fenestela 68 vor reveni săptămâna viitoare la Brașov, unde vor începe antrenamentele pe gheață. Brașovenii au mai transferat trei hocheiști, atacantul Laszlo Basilides, de la Sport Club Miercurea Ciuc, și fundașii Tamas Solti și David Attila. „După părerea mea, în acest moment, avem cel mai valoros lot din campionatul intern, dar cei de la Sport Club Miercurea Ciuc nu au adus încă jucătorii pe care îi doresc din străinătate. Consider că stăm bine din punct de vedere al efectivului. Avem 28 de sportivi și dacă va fi nevoie, în luna octombrie, vom mai aduce doi stranieri. Nu am stabilit obiectivele, dar vrem să stricăm duelul Steaua – Sport Club Miercurea Ciuc și să intrăm în finala campionatului și a Cupei României. Ar fi frumos dacă am reuși să aducem un trofeu la Brașov”, a afirmat președintele Miklos Ervin. În altă ordine de idei, s-a stabilit și programul Ligii Mol, competiție la care vor participa nouă echipe din România și Ungaria. Brașovenii vor debuta pe 10 septembrie, la Budapesta, cu Vasas, apoi, două zile mai târziu, se vor deplasa la Miskolci, după care se vor duela tot în deplasare cu Sapa Fehervar. Primul joc pe teren propriu va fi pe 17 septembrie, cu Dab Docler. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




