112

IDENTIFICARE. Fugită de luna trecută dintr-un centru de plasament, / O adolescentă a fost găsită de polițiști într-un bar

  • article_260294_1.jpg
 

Urmărită la nivel național de mai bine de o lună, după ce a fugit dintr-un centru de plasament din Codlea, o adolescentă în vârstă de 16 ani a fost depistată de polițiști zilele trecute în cartierul Tractorul, în timp ce se distra într-un bar, în jurul orelor 21.30, alături de niște amici. Dispariția fetei, Cristina B., a fost raportată la începutul lunii iunie, când angajații Centrului, sub tutela cărora se află, și-au dat seama că tânăra nu s-a întors de la școală. Ca urmare, minora a fost audiată cu privire la locurile frecventate în toată această perioadă și a fost reinternată în locul care i-a devenit casă de ani buni. Cazul este cunoscut de cei de la Protecția Copilului, pentru că tânăra nu se află la prima ispravă de acest fel. De multe ori ea a încercat să-și ia soarta în propriile mâini, fiind găsită ulterior în anturaje dubioase.
 
Poveste veche
Copila provine dintr-o familie dezorganizată, povestea ei fiind asemănătoare cu a multor copii din această țară. Împreună cu un frate, Cristina a fost instituționalizată cu mai bine de șapte ani în urmă. De atunci, cei doi copii au trecut prin mai multe centre de plasament din județ, până a fost cazată la cel din Codlea, băiatul aflându-se internat în Centrul de Plasament Rupea. „Ei provin dintr-o familie cu multe probleme. Mama lor se află internată într-un centru specializat, având probleme psihice, iar singura lor rudă mai apropiată este o soră mai mare, domiciliată în județul vecin. Noi încercăm să o sprijnim să se integreze în societate, să-și aleagă un drum în viață, însă nu putem să o păzim permanent, în afara unității. Astfel că, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, când iese de la școală alege alt drum decât cel de întoarcere spre Centru”, ne-au precizat reprezentanții Protecției Copilului Brașov. Se pare că fata, acum aflată la vârsta adolescenței, este greu de strunit, pentru că nu s-a adaptat condițiilor restrictive din unitate și nici nu pare să-și dorească să facă un efort în acest sens. Din păcate, din cauza comportamentului rebel, atât Cristina, cât și alți minori în situații similare, pot deveni victimele infractorilor, mai ales orientați pe traficul de persoane.       (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google