Meci egal pentru favoriți în prima etapă din Pirinei

Francezul Christophe Riblon (AG2R) a reușit cea mai importantă victorie din carieră
Caravana Turului Franței a atacat duminică prima etapă din Pirinei, parcurgând 184.5 km, între Revel și Ax 3 Domaines, pe traseu fiind două cățărări infernale.
Așteptatul duel dintre favoriții la victoria finală, Alberto Contador (Astana) și Andy Schleck (Saxo Bank), nu a fost unul spectaculos, puținele încercări de atac ale spaniolului fiind anihilate ușor de luxemburghez. „Am gândit o tactică, aceea de a sta în roata lui Contador, și am respectat-o până la final. Dacă Alberto ar fi avut un moment de slăbiciune aș fi atacat, dar s-a descurcat bine. El a avut câteva tentative de a se desprinde, dar și eu am fost în formă. Sunt relaxat, deși este o presiune uriașă pe umerii mei. Nu voi ceda în nici un moment și sunt sigur că pot face față”, a comentat Andy Schleck. De jocul tactic al celor doi a profitat francezul Christophe Riblon (AG2R), care a mers bine pe cele două ascensiuni, a trecut primul linia de sosire, reușind, astfel, cea mai importantă victorie a carierei. Astfel, după runda de duminică, tricoul galben a rămas la Andy Schleck, al doilea fiind Contador, cu un handicap de 31 secunde. Ieri, cicliștii au continuat lupta cu Pirineii, având de rulat 187.5 km, între Pamiers și Bagneres-de-Luchon. Punctul de atracție al zilei a fost Port de Bales, o cățărare de categorie specială, aflată spre finalul manșei. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



