Politic

Moldovenii intră în UE pe ușa din dos

  • logomytex.png
 

The Daily Telegraph scrie despre situația din Republica Moldova, ai cărei cetățeni vor fi primiți în Europa cu ajutorul României. Jurnaliștii avertizează că sute de mii de moldoveni vor cere beneficii sociale în Marea Britanie.

Traian Băsescu a cerut să fie primite pe lună 10.000 de cereri de acordare a cetățeniei României din R. Moldova, o țară unde PIB-ul pe cap de locuitor este echivalent cu cel al Sudanului, scrie publicația britanică.
După ce publicația germană Der Spiegel a publicat săptămâna trecută un articol în care afirmă că România, prin simplificarea legii cetățeniei, bagă moldovenii în UE prin ușa din spate, este rândul presei britanice să preia ideea, cu un titlu similar, dar concretizat pentru cazul Marii Britanii. Mizând pe mai vechea fobie a presei tabloide britanice în privința unui val de imigranți estici aducători de „rele”, The Daily Telegraph avertizează că mii de moldoveni ar putea cere beneficii sociale în Marea Britanie, împovărând și mai mult o economie aflată în recesiune.
Articolul amintește de perioada dinaintea aderării României la UE, când presa tabloidă britanică scria cu regularitate despre perspectivele sumbre ce așteptau Marea Britanie – pe plan social, dar și pe plan infracțional – o dată cu intrarea în UE a României și Bulgariei. Cele două țări au fost, de altfel, singurele pentru care Londra și-a închis piața muncii, temându-se de un nou fenomen de tip „instalatorul polonez”.
Mai mult de 900.000 de moldoveni au cerut în România pașapoarte, un document care le va permite libera circulație în Marea Britanie, scrie Daily Telegraph. Până la 120.000 de solicitări de pașapoarte românești au fost deja rezolvate și alte 800.000 sunt în procesare, ceea ce alimentează temerile unei migrații în masă înspre Vest dinspre Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa de Est, situată între România și Ucraina, explică publicația britanică.
Traian Băsescu, președintele României, a promis tuturor moldovenilor care se consideră români, adică majoritatea în țara cu o populație de 3,6 milioane, că vor putea să circule liber atât în România, cât și în UE.
El a cerut să fie primite pe lună 10.000 de cereri de acordare a cetățeniei României dintr-o țară unde PIB-ul pe cap de locuitor este echivalent cu cel al Sudanului, scrie Daily Telegraph. Salariul mediu lunar în Republica Moldova, care nu este țară UE și unde șomajul este ridicat, este de doar 130 de lire sterline (cca. 155 de euro) și peste un milion de moldoveni deja lucrează în străinătate, majoritatea ca imigranți ilegali în economia neagră a Europei, adaugă cotidianul britanic.
Această evoluție, susține The Daily Telegraph, a alarmat și alte țări UE, pentru că acordarea cetățeniei este o prerogativă a guvernelor naționale, cum e cel al României, chiar dacă nota de platp pentru imigrația în masă trebuie să fie plătită de Europa de Vest, comentează ziarul.

Val de forță de muncă ieftină
Publicația îl citează pe Sir Andrew Green, președinte al organizației neguvernamentale MigrationWatch, un grup de presiune antiimigrație, care a spus: „Este uimitor că aproape un milion de moldoveni au aplicat pentru cetățenia română. Este esențial ca Marea Britanie să reacționeze, împreună cu partenerii ei din UE, altfel ne vom confrunta cu un nou val de forță de muncă ieftină care ar fi cel mai neplăcut lucru în vremuri de recesiune”.
Problema se răspândește, după ce UE s-a extins la țările din regiunea est-europeană și balcanică, în 2004 și 2007, adaugă cotidianul.
Publicația amintește că și Ungaria și-a schimbat recent legile pentru a le permite etnicilor maghiari din întreaga Europa de Est să ceară cetățenie, iar Bulgaria a emis peste 60.000 de pașapoarte macedonenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google