Expres

Sfântul Ilie aduce furtuni, dar și arșiță

  • article_260650_1.jpg
 

Creștinii îl prăznuiesc anual, în 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul, originar din Tesba (Tesva) Galaadului. Unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, considerat profet în toate cele trei religii monoteiste, Sf. Ilie este mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.
Numit adesea „omul lui Dumnezeu”, prorocul Ilie este deopotrivă cinstit de evrei și de creștini. E singurul profet din Vechiul Testament care apare alături de Moise, pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Mântuitorului. Potrivit profetului Maleahi, înainte de sfârșitul lumii, Ilie va veni iar pe pământ:. „Iată că Eu vă trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și înfricoșătoare”. Activitatea lui profetică s­a desfășurat în secolul al IX-­lea î. Hr., în vremea domniei regelui Ahab din Samaria. Vrednicia lui s-a arătat în curajul cu care a mustrat fărădelegile regelui Ahab și ale soției sale, Isabela, în minunile pe care le-a săvârșit (învierea fiului văduvei din Sarepa Sidonului, înmulțirea făinii și a undelemnului din casa femeii sărace). Măreția prorocului se dovedește și în lupta pe care a dus-o împotriva cultului idolatru și a preoților lui Baal și Așerei; prin jertfa adusă pe muntele Carmel, când vițelul așezat pe jertfelnicul udat din belșug cu apă s­a aprins și a ars, ca răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunea stăruitoare a lui Ilie, în urma acestei minuni reașezând cultul Dumnezeului celui adevărat: „Dumnezeul care va răspunde cu foc acela este Dumnezeu”. Pentru credința și viața lui curată, Dumnezeu a hotărât ca Ilie „să nu guste moartea” și de aceea l-a răpit la cer, dăruindu-i un car și cai de foc și viața veșnică.

Legende și datini
Potrivit etnografilor, Sântilie e un adevărat Helios carpatin. În hagiografia populară, majoritatea legendelor au ca temă amăgirea lui Sântilie de către diavol, care îl îndeamnă să­și omoare părinții. Drept răzbunare, Sântilie, aflat într-o căruță trasă cu cai de foc, gonește prin ceruri pentru a trăsni în stânga și în dreapta cu biciul său de foc pe dracii ascunși prin nori sau, pe pământ, în corpul lupilor, câinilor și al pisicilor. Se spune că Sfântul Ilie umblă mereu și întreabă când e ziua lui, pentru a arunca pe pământ fulgere și trăsnete sau potop de foc (arșiță). Dumnezeu îi ascunde lui Ilie data exactă, pentru a nu-l lăsa să trimită furtunile, cu fulgere și trăsnete, asupra oamenilor. 
Credința populară spune că de Sântilie morții se întorc din nou în gospodării. Mărul este pomul Sf. Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în 20 iulie, când se dau de pomană mere, plăcinte cu miere și dovlecei. Tradiția mai spune că dacă nu sunt duse la biserică primele fructe, atunci copacii nu vor mai rodi anul viitor. Coliva se face, de azi, cu grâu nou. Dacă va tuna azi, toate alunele vor seca, iar celelalte fructe vor avea viermi. Se mai spune că astăzi este bine să mănânci boabe de grâu nou, cu lapte și miere, pentru a avea și la anul recoltă bogată. Se culegeau în zori ierburi de leac, care  se duceau apoi la sfințit, Înaintea acestei sărbători se încheie obiceiurile de invocare a ploilor.
    (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google