Realizarea Aeroportului este încă „la secret”

Președintele CJ, liberalul Aristotel Căncescu, continuă să țină „la secret” demersurile privind realizarea Aeroportului Internanțional Brașov-Ghimbav. Căncescu a spus ieri, într-o conferință de presă, că va ține sub tăcere pașii pe care administrația județeană îi efectuează pentru a nu ajunge din nou în situația „în care anumiți oficiali denigrează în mass-media națională și internațională acest proiect de anvergură”. Sursa citată a anunțat, însă, că „o mare parte din suma necesară debutului lucrărilor se află, deja, în conturile noastre și va fi utilizată în funcție de necesități și pe măsură ce lucrurile evoluează”. Reamintim că administrația județeană a obținut la finele anului trecut un credit de 14 milioane de euro de la BCR.
De asemenea, Căncescu a afirmat că în perioada următoare va fi transferată rețeaua de apă spre Hălchiu, care acum traversează traseul viitoarei piste a Aeroportului.
(C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




