Sport

„Război” în „Groapă”!

  • article_261326_1.jpg
 

După ce a trecut fără emoții de Olimpia Bălți, Dinamo București își va continua în această seară lupta pentru accederea în grupele „Europa League”. Începând cu orele 21.00, în „Groapă”, „câinii” se vor duela cu gruparea croată Hajduk Split în prima manșă a celui de-al treilea tur preliminar.

Chiar dacă Dinamo a fost cap de serie la tregerea la sorți, croații sunt optimiști, directorul sportiv Ivica Kalinic menționând: „Vom avea în față o echipă tare, dar să fim serioși, Dinamo nu e Barcelona. Are două sau trei individualități în lot, jucători impresionanți, însă, normal, are și puncte slabe. Ne putem califica”.
La rândul său, tehnicianul Stanko Poklepovic a comentat: „Dinamo joacă în sistem 1-4-2-3-1, la fel ca noi, iar asta ne va ajuta. O să-i blocăm pe români acolo unde sunt periculoși și o să-i atacăm în punctele slabe. Indiferent de valoarea adversarilor, noi trebuie să fim ambițioși pentru a trece în turul următor. Detaliile le păstrez pentru mine”.
De partea cealaltă, managerul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, a precizat că formația croată stă foarte bine din punct de vedere fizic: „Vrem să ne facem treaba cât mai bine și să obținem calificarea, doar la asta ne gândim”.
Tehnicianul Ioan Andone a detaliat: „Va fi un alt meci decât cel cu Olimpia Bălți; Hajduk e o echipă foarte bună. Sper să nu primim gol, avem mare nevoie de un rezultat pozitiv. Trebuie să creștem viteza de joc, concentrarea și să ne exprimăm la un nivel mai apropiat de ce-mi doresc. Șansele de calificare sunt egale. Cei de la Hajduk sigur știu de Dinamo, pentru că se luptă cu cei din Zagreb, care i-au cam bătut în ultimul timp”.
Pe lângă disputa celor 22 de jucători, este așteptat și un meci al ultrașilor din tribune. Deși galeria croaților este suspendată pentru încă un joc în cupele europene, fanii celor de la Hajduk și-au procurat bilete. Organizatorii au închis cele două sectoare destinate suporterilor croați, iar dacă vor veni la meci acestora nu le va fi permis accesul cu însemnele clubului. Dacă-și vor încuraja favoriții, ei vor fi evacuați.
Într-o partidă din aceeași fază a competiției, FC Timișoara se va duela, de la orele 19.00, în deplasare, cu gruparea finlandeză Myllykosken Pallo-47. Tehnicianul „violeților”, Vladimir Petrovic, nu va putea miza pe Laszlo Sepsi, care nu a făcut deplasarea, din cauza unei accidentări la gleznă.
Alte confruntări interesante care vor avea loc astăzi sunt: Molde – VfB Stuttgart; Cercle Bruges – Anorthosis Famagusta; Galatasaray Istanbul – OFK Belgrad; Nordsjslland – Sporting Lisabona; Steaua Roșie Belgrad – Slovan Bratislava; Plzen – Beșiktaș Istanbul; Olympiakos Pireu – Maccabi Tel-Aviv; Shamrock Rovers – Juventus Torino; Rabotnicki – FC Liverpool.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google