OMISIUNE: AJOFM Brașov a pierdut, în acest an, „urma” a 7.900 de șomeri

Statisticile oficiale arată că, pentru a patra lună consecutiv, la Brașov, rata șomajului s-a diminuat, de la 8,31%, în luna mai, la 7,93%, la finele lunii iunie, când Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă avea în evidențe 19.872 de șomeri. Urmărind însă mai atent dinamica șomajului – respectiv, cauzele pentru care șomerii sunt scoși din evidențele AJOFM – se dovedește încă o dată, că nu prea sunt motive de optimism.
Deși oficial în scădere, rata șomajului brașovean rămâne, totuși, mai mare cu o jumătate de punct procentual decât cea națională, de 7,44%. În plus, este de remarcat că, în iunie 2009, rata șomajului la nivelul județului Brașov era de 7,07%, la un număr de 16.413 de șomeri.
„Dispăruți” din statistici
În primul semestru al acestui an, dintre cei 13.628 de șomeri care și-au pierdut acest statut, mai mult de jumătate, mai precis 7.899, au dispărut doar din statistici. 1.900 sunt cei care nu și-au reînnoit cererile de loc de muncă, după ce le-a expirat perioada de indemnizare, iar 5.999 de șomeri neindemnizați au fost scoși din scripte, pentru că nu și-au actualizat, după șase luni, dosarele. Marea majoritate a acestora sunt, în continuare, tot fără loc de muncă și tot fără venit, dar legea nu permite menținerea lor în statisticile oficiale. În perioada similară a anului trecut, au fost peste 5.000 de șomeri „omiși”, din 8.700.
Doar 3.659 reangajați
Chiar dacă numărul de ieșiri din șomaj este mult mai mare în acest an, din 13.628 de șomeri, doar 3.659 s-au reangajat, dar aproape jumătate dintre aceștia, adică 1.802, și-au găsit de lucru pe perioade determinate.
În perioada similară din 2009, dintre cei 8.687 de șomeri ieșiți din evidențe, 1.913 s-au reangajat, însă doar 660, pe perioadă determinată.
De 2,5 ori mai mulți… tătici
Alți 312 șomeri au plecat să-și încerce norocul în străinătate, în primul semestru, dublu decât în perioada similară din 2009, când au fost 155.
De asemenea, 535 șomeri brașoveni, dintre care 226 de bărbați, au intrat, în primele șase luni ale anului, în concediu de maternitate/creștere a copilului.
Numărul e mai mult decât dublu față de primul semestru al anului trecut, când 243, dintre care doar 93 de tătici, au rămas cu copiii.
Mai multe pensionări
În primele șase luni ale anului, 519 șomeri s-au pensionat, de 2,5 ori mai mulți decât în perioada ianuarie-iunie 2009, când 215 au schimbat carnetul de șomer cu cuponul de pensie. Cei mai mulți, 128, au fost în mai 2010, ceea ce înseamnă că au dat năvală, ca alți peste 500 de brașoveni, să se pensioneze anticipat, până la „înghețarea” acestei proceduri.
608 șomeri „exmatriculați”
În același timp, 608 șomeri au ieșit din evidențe și din plată, fiind sancționați pentru că nu s-au prezentat la viză la data înscrisă în carnetul de șomer – 522 și nici nu au motivat în vreun fel absența sau întârzierea, iar 86, fiindcă au refuzat un loc de muncă sau recalificarea. În primele șase luni din 2009, 643 de șomeri au fost sancționați, 610, pentru că au absentat nemotivat de la viza lunară, iar 33, pentru că ar fi refuzat, nejustificat, angajarea sau participarea la un curs de formare.
23 de decese
Din nefericire, dacă în perioada ianuarie-iunie 2009, nouă șomeri au ieșit din evidențele Agenției prin deces, anul acesta numărul a crescut, ajungând la 23, dintre care două femei. Din totalul șomerilor aflați în evidența AJOFM, 19.872, 11.745 persoane primesc indemnizație de șomaj, 6.316 persoane au solicitat eliberarea adeverințelor necesare obținerii venitului minim garantat (ceea ce nu echivalează cu obținerea lui), restul fiind înregistrate doar ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Asta înseamnă că peste 8.000 dintre șomerii brașoveni nu au nici venit. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





