112

„Diletto Musicale” revine la Prejmer

  • logomytex.png
 

Mâine, în biserica cetății Prejmer vor răsuna primele acorduri din cadrul Festivalului Diletto Musicale, ediția a XII-a, care va dura pe parcursul lunii august. Jugendbachchor (Corul de Tineret Bach), cvartetul Gaudeamus și invitații lor, sub conducerea muzicală a dirijorului Steffen Schlandt, vor deschide stagiunea 2010, prin concertul ce va începe la orele 17.00.
Astfel, publicul prezent în biserica cetății Prejmer va putea audia piese acapella, instrumentale și vocal-instrumentale ce acoperă o perioadă de cinci secole, în acustica deosebită a vechiului lăcaș. La finalul concertului, doritorii pot achiziționa albumul „Muzica în Ţara Bârsei: Prejmer”, ce conține înregistrări de la concertele edițiilor precedente.

Eveniment devenit tradițional
„Diletto Musicale” este unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică clasică din perioada verii în Transilvania și cu siguranță cel mai important festival rural de acest gen din județul Brașov, reunind artiști din țară (Brașov, Sibiu, Cluj, București, Harghita), dar și din străinătate (Italia, Germania, Elveția). În ultimii ani media de participare a fost de circa 80-100 de persoane per concert, intrarea liberă fiind un semn al invitației adresate tuturor.
La finalul fiecărui concert, conform tradiției, spectatorii și muzicienii au ocazia de a schimba impresii la un pahar de suc de corcodușe sau must de mere ce va fi servit în curtea bisericii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google