Teatru sau bar de manele?

„Trebuie să scoatem toate crâșmele din Teatrul Dramatic”, a spus primarul George Scripcaru în ședința de ieri a Consiliului Local Brașov
Plenul Consiliului Local a aprobat ieri un proiect de hotărâre privind înființarea unui centru cultural, care va administra cheltuielile tuturor instituțiilor de cultură din municipiu. Potrivit primarului George Scripcaru, intenția este ca pe viitor instituțiile de spectacole să nu mai înregistreze pierderi financiare. „În plan național, se face o evaluare a tuturor instituțiilor de cultură din țară, iar în cadrul Ministerului Culturii s-a decis un anumit standard de personal. La Videle, spre exemplu, funcționează Filarmonica, deși trupa care cântă acolo este formată din lăutari. Am decis să înființăm acest centru cu scopul de a evita disfuncționalități sau situații «delicate». Centrul – care va avea sediul în incinta Teatrului Dramatic – va gestiona, practic, fondurile care sunt alocate de la bugetul local!”, a explicat primarul.
Nunți și botezuri la… teatru
El a reclamat că în incinta unora dintre instituțiile menționate funcționează tot felul de firme cu un profil neadecvat actului de cultură: „La Teatrul Dramatic, spre exemplu, există un restaurant în care se fac nunți, botezuri etc.. La etaj este un bar unde se ascultă house, iar jos se ascultă manele. Am făcut demersurile necesare pentru ca în termen de 6 luni să desființăm restaurantul respectiv. Trebuie să scoatem toate crâșmele de acolo! Unele au contracte chiar și pe 25 de ani, dar acestea au fost încheiate fără ca nimeni să ne întrebe și pe noi, care patronăm instituția. Sunt contracte păguboase pentru teatru, care din ceea ce încasează de la firmele în cauză nu își permite nici măcar să achite utilitățile”.
(C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




