Sport

Mihai Marinescu a avut ghinion în prima cursă de la Brno

  • article_261609_1.jpg
 

Brașoveanul Mihai Marinescu a încheiat pe poziția a 16-a prima cursă disputată pe circuitul de la Brno, în al șaptelea week-end competițional al Campionatului Mondial de Formula 2, după ce a ieșit în decor și a avut probleme aerodinamice, pentru că a agățat un jalon de la marginea pistei. La final, Mihai a explicat incidentul care l-a privat de un rezultat bun, declarând pentru site-ul oficial al competiției: „Am încercat să trec de Ricardo Teixeira, nu știu dacă ne-am atins, dar eu am ajuns pe partea murdară a pistei, am lovit conurile acelea, iar unul dintre ele a rămas înțepenit în radiator. Nu au fost daune vizibile la mașină, dar nu am mai putut rula la viteza optimă, fiind mai încet cu două secunde pe tur față de rivalii mei. A fost prima mea cursă pe circuitul de la Brno și am avut ghinion”. Ieri dimineață, în calificările pentru a doua cursă din Cehia, Mihai Marinescu s-a descurcat bine, ocupând poziția a 10-a pe grila de start. El a fost mai lent cu 1.297 secunde decât britanicul Dean Stoneman, deținătorul pole-position-ului.  Din păcate, reprezentantul nostru nu a reușit să intre în puncte, terminând cursa pe poziția a 11-a. În clasamentul general, Marinescu se află pe locul 11, cu 52 p. Următoarele etape ale sezonului vor avea loc în perioada 3-5 septembrie, în Germania, la Oschersleben.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google