Deputatul Constantin Niță, despre turismul românesc

El pledează pentru „strategii sectoriale care să compenseze lipsa infrastructurii”
Liderul PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, a susținut ieri, într-un comunicat de presă, faptul că problemele acumulate în turismul românesc sunt rezultatul unei perioade de 10-15 ani de investiții reduse și de privatizări nereușite. Niță a apreciat că pentru depășirea situației actuale „este nevoie de o politică la nivel central și local susținută de investiții importante”.
Liderul PSD Brașov a susținut că în prezent „brandul România este complet fantezist, iar noul scandal nu face decât să continue strategia de comunicare a actualei guvernări, respectiv «să ne facem că muncim». Este o temă care distrage atenția populației de la alte probleme mult mai grave, cum ar fi măsurile de austeritate luate până acum”. Sursa citată a spus că România nu poate fi promovată ca brand de țară atâta timp cât nu are infrastructura elementară: autostrăzi, aeroporturi, trenuri de mare viteză, telecomunicații, adică să fim ancorați în realitățile secolului 21.
„La acestea se adaugă produsele turistice oferite într-un raport calitate-preț accesibile și apreciate de turiști. Înainte de promovarea brandului, ministerul trebuia să promoveze strategii sectoriale care să compenseze lipsa infrastructurii. Ar fi trebuit să facă o serie de strategii privind promovarea turismului montan, domeniul schiabil, a turismului balnear, rural, ecumenic, cultural și istoric și o strategie privind promovarea evenimentelor cultural-artistice – Cerbul de Aur, Festivalul George Enescu, Festivalul de artă medievală de la Sighișoara etc.. Aceste strategii trebuie să fie subsidiare «brandului de țară» și pot fi aplicate pe termen mediu și lung. Formarea unui brand nu se face peste noapte, nici prin emisiuni la televiziune, ci printr-un program coerent care să fie urmărit timp de 5-10 ani. Altfel vom rămâne la un «turism de hobby»…”.
Deputatul PSD a apreciat că aplicarea strategiilor sus-menționate și punerea la punct a infrastructurii poate să ducă România către „un turism industrial”, prin care să crească numărul turiștilor la 5 milioane pe an.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




