După un an: Cetatea Râșnov a fost redeschisă publicului

După mai bine de un an, în care a stat închisă, din cauza prăbușirii unui balcon și a unor porțiuni din zidul de apărare, dar și a posibilității ca două rezervoare de apă, construite ilegal de fostul administrator să se dărâme, Cetatea Ţărănească de la Râșnov a fost redeschisă ieri publicului.
Astfel, potrivit directorului Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Râșnov, Nicolae Pepene, pentru a se redeschide Cetatea a fost nevoie de demolarea celor două turnuri ce mascau rezervoarele de apă construite ilegal de fostul administrator, dar și de securizarea incintei. „Din păcate, am fost nevoiți să montăm garduri de sârmă, pentru a îngrădi accesul vizitatorilor în zonele periculoase, dar și plăcuțe de avertizare, însă toate zonele Cetății sunt vizibile”, a explicat Pepene.
Potrivit primarului orașului, Adrian Veștea, o dată cu redeschiderea acestui obiectiv, România a mai câștigat un monument istoric. „Poate că a durat mai mult, dar nu am stat degeaba. Toate procedurile birocratice sunt destul de dificile și anevoioase, iar noi ne-am dorit să facem totul legal. Același lucru îl vom face și în continuare, pentru că nu vrem să repetăm greșelile predecesorilor noștri”, a argumentat edilul-șef.
Entuziasmat de această reușită, el a anunțat că, în 14 august, se va organiza o ceremonie în cadrul căreia autoritățile locale, dar și râșnovenii vor mulțumi tuturor celor implicați în salvarea cetății: avocați, executori judecătorești sau reprezentanți mass-media.
El a mai spus că Cetatea este deschisă zilnic, între orele 9.00 și 19.00, iar în luna august intrarea va fi liberă, urmând ca apoi să se instituie taxă de intrare, a cărei valoare, promite reprezentantul primăriei, va fi destul de mică.
În 2011 se va deschide și muzeul
Nicolae Pepene a mai precizat că în primăvara anului viitor, când se vor împlini 800 de ani de la venirea Cavalerilor teutoni la Râșnov, se va încerca și deschiderea muzeului din incinta Cetății. „În momentul de față așteptăm reprezentanții Poliției, pentru ca, împreună, să inventariem obiectele lăsate de fostul administrator, urmând ca zona să fie reamenajată”, a mai declarat Pepene. În același timp, reprezentantul Primăriei se plânge de lentoarea cu care se obțin aprobările de la Ministerul Culturii. „În Cetate mai sunt construcții ilegale, pe care sperăm să le demolăm până la sfârșitul anului viitor. Finalizarea tuturor lucrărilor va depinde de rapiditatea cu care vom obține avizele de la Ministerul Culturii care, din nefericire pentru noi, se mișcă foarte încet. De mai bine de două luni am depus proiectul de restaurare, iar acum așteptăm aprobările. Din păcate pentru noi, membrii comisiei de avizare sunt în concediu. Sperăm, totuși, ca în septembrie să putem începe lucrările, mai ales că banii necesari sunt alocați de Guvern”.
În același timp, pe tot parcursul lunii august, Cetatea Râșnovului este „asediată” de artiști, deoarece agenda culturală a orașului este încărcată: „Liga Campionilor” (4-8 august), Festivalul Filmului Istoric (6-15 august), Curtea Comedianților (2-8 august), un festival de artă (organizat de studenții de la institutele de teatru din Cluj și București, intre 20 și 22 august), festivalul ecvestru (13-15 august) și cel de reconstituire istorică (26 – 29 august).
Astăzi începe, practic, concursul din cadrul prima ediție a „Ligii Campionilor”, un festival internațional de muzică ușoară adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 25 de ani, ce se va desfășura în perioada 5-8 august. Evenimentul este organizat de Federația „STAR MUSIC”, reprezentată de Constantin Oprea care este și directorul festivalului, Primăria Râșnov și Asociația „Rosenau Turism”.
Președintele juriului este Mihai Trăistariu, care a ales și denumirea festivalului, dar a și pus la punct regulile competiției. „Concursul va semăna cu Liga Campionilor: vor exista preliminarii, semifinală și finală. De asemenea, s-au putut înscrie doar «campoinii», adică tinerii care au mai fost premiați la cel puțin un concurs de profil. Regulile sunt destul de dure, însă ne dorim ca festivalul să atragă «crema muzicii»”, a declarat Trăistariu. El a mai precizat că s-au înscris în jur de 100 de concurenți, dintre care doi sunt din Brașov, unul din Republica Moldova și unul din Japonia.
Un alt element de noutate amintit de Trăistariu este acela că din juriu vor face parte doi tineri interpreți, cu un palmares impresionant (Jonny Bădulescu care a obținut 15 trofee și Andreea Olariu, cu 19 premii la competițiile de profil).
Concursul este structurat pe trei categorii de vârstă, 5-7 ani, 14-17 ani și 18-25 ani. „Valoarea premiului întâi, pentru fiecare categorie, va fi de 400 de lei, iar marele premiu va fi valoare de 1.000 de lei”, a mai declarat președintele juriului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



