Politic

DEMERS. Apreciind că sistemul instituționalizat românesc este deficitar, Liberalii brașoveni susțin adopțiile internaționale

  • logomytex.png
 

Campania de strângere de semnături pentru promovarea unui cadrul legislativ care să permită adopțiile internaționale, demarată de Asociația „Catharsis”, a găsit sprijin și în rândul politicienilor brașoveni.
Liderii filialei PNL au anunțat ieri că se vor implică în această campanie, care are drept scop identificarea unor familii pentru peste 70.000 de copii abandonați și 6.000 de orfani din România.
Președintele Organizației Municipale a PNL Brașov, Dumitru Puchianu, a arătat ieri, într-o conferință de presă, faptul că statul cheltuiește anual 420 de milioane de euro cu sistemul instituționalizat pentru copiii abandonați, „dar nu le oferă nici un sprijin din momentul în care părăsesc centrele sociale. PNL Brașov strânge semnături, alături de Asociația «Catharsis», pentru a fi implementat un cadru legislativ care să permită adopțiile internaționale și în România. Statul cheluiește 500 de euro lunar cu fiecare copil instituționalizat, însă acest copil nu are nici un viitor din momentul în care pleacă din centrele de plasament. Trebuie rezolvată această problemă din punct de vedere legislativ, pentru că este păcat să nu existe nici un sistem de integrare socială a acestor copii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google