S-a sfârșit pe… „drumul morții”

O femeie și-a pierdut viața, după ce căruța cu care se deplasa pe DN 13, numit „drumul morții”, a fost lovită de un autoturism. Tragedia s-a petrecut cu două zile în urmă, în jurul orelor 21.30, în afara localității Hoghiz. Un tânăr conducător auto, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Brașov, aflat la volanul unui autoturism marca Peugeot Boxer, care se deplasa spre Rupea, a observat prea târziu o căruță nesemnalizată corespunzător, aflată pe același drum, aproape de mijlocul șoselei. Astfel că a virat stânga pentru a evita impactul, dar a acroșat căruța cu partea dreaptă față. Pagubele au fost majore, autoturismul fiind serios avariat, iar căruța distrusă. Din păcate, cea care se afla în căruță, o femeie din Ungra, în vârstă de 72 de ani, a decedat. Cercetările sunt continuate de polițiști în acest caz.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




