Politic

PREOCUPARE. În vederea îmbunătățirii condițiilor de trai, Prefectura continuă demersurile privind integrarea rromilor

  • logomytex.png
 

Membrii grupului mixt de lucru pentru elaborarea strategiei care vizează îmbunătățirea situației rromilor din județul Brașov, for coordonat de conducerea Prefecturii, continuă acțiunile privind ocuparea forței de muncă și includerea în sistemul de sănătate.
Acestea sunt principalele probleme care afectează viața comunităților acestei etnii, după cum au arătat factorii de decizie ai Prefecturii și ai instituțiilor de profil.
Din datele prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov, în evidențe figurează doar 1.222 de cetățeni care s-au declarat ca fiind de etnie rromă, iar dintre aceștia 1.211 au beneficiat de măsuri active, 135 reușind să se angajeze.
În opinia autorităților, această statistică demonstrează necesitatea unei evaluări realiste a situației din comunitățile de rromi, mai ales că obținerea unor finanțări europene este condiționată de existența unor date clare privind numărul beneficiarilor. Pentru a depăși acest impediment, membrii comisiei au propus lansarea unor studii care să ofere informații despre numărul real al etnicilor rromi și alte aspecte ce trebuie luate în calcul atunci când se conturează politicile sociale.
Reprezentanții grupului mixt de lucru spun că trebuie pus accent pe creșterea nivelului de educație și că, în acest sens, vor fi inițiate gratuit de către AJOFM cursuri de formare profesională, pe care etnicii rromi le vor putea frecventa chiar dacă nu au minim patru sau opt clase, așa cum se impunea până de curând. Din acest an, rromii vor putea obține certificate de competență, care nu sunt condiționate de nivelul de școlarizare, ci doar de cunoașterea unei meserii.
„Este păcat ca în localități să existe unități școlare moderne, care să nu fie folosite pentru că prezența este redusă. Este nevoie de o mai mare implicare a liderilor locali rromi și a mediatorilor școlari. Educația este cheia șanselor egale”, ne-a declarat subprefectul Carol Ambrus.

„Stimulente” la angajare
Alte propuneri care vizează integrarea rromilor în piața de muncă se referă la acordarea de sprijin financiar în prima lună de la angajare, formarea unor mediatori profesionali, extinderea sistemului educațional de tip „a doua șansă”, derularea de cursuri de pregătire în domeniul agricol, în condițiile în care 60% din populația rromă se află în mediul rural, și amenajarea unor centre zonale de perfecționare.
Un alt domeniu deficitar este al sistemului de sănătate, în condițiile în care în județ există doar 21 de mediatori sanitari rromi, numărul acestora fiind insuficient. Conducerea Direcției de Sănătate Publică a solicitat sprijinul Prefecturii pentru suplimentarea fondurilor necesare formării acestor mediatori.
    (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google