Incendiile de pădure fac prăpăd la Moscova

Rata zilncă a deceselor în Moscova s-a dublat în această perioadă, din cauza fumului de la incendiile de pădure și a caniculei, a anunțat ieri un oficial, după ce autoritățile au fost acuzate în presă că mușamalizează efectele dezastrului care afectează milioane de moscoviți. „În condiții normale, 360-380 de oameni mor în fiecare zi. Acum cifra ajunge la aproximativ 700”, a declarat șeful departamentului pentru sănătate în Moscova. Smogul de deasupra orașului ajunge în apartamente, birouri și chiar metrou, determinând mulți moscoviți să plece din capitală. Mulți dintre cei care au rămas poartă măști de protecție.
Un medic de pe o ambulanță din Moscova a declarat pentru Novaia Gazeta că numărul celor care solicită ambulanța a crescut semnificativ în ultimele zile, precum și cel al deceselor. „Ni s-a interzis să internăm pacienții care nu sunt cazuri extreme. Nu există aer condiționat în vehicule și în cele în care există, nu funcționează. Temperaturile înăuntru ajung la 50 de grade Celsius, uneori medicii leșină”, a spus acesta.
Potrivit unui chirurg de la un spital important din Moscova, în sala de operații temperaturile ajung și la 30 de grade, pentru că aerul condiționat funcționează numai la etajul unde se află administrația.
Oficialii au declarat că situația s-ar putea deteriora, însă spre sfârșitul săptămânii se va îmbunătăți. Ministrul pentru situații de urgență a promis că incendiile din jurul capitalei ruse vor fi stinse într-o săptămână. Mai ales că, a precizat el, în zonă vor fi suplimentate, începând de azi, unitățile de tehnică specială. Aproximativ 557 de incendii acopereau 174.000 de hectare în Rusia luni, o mică îmbunătățire față de sfârșitul săptămânii, a anunțat ministerul.
Între timp, smogul a ajuns la Sank-Peterbursburg și Ekaterinburg. Președintele Dmitri Medvedev a anunțat că a donat 350.000 de ruble din veniturile sale și i-a îndemnat pe politicieni și oameni de afaceri să-i urmeze exemplul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



