„Aburiți” în trafic

Dacă sunt întrebați, aproape toți șoferii surprinși în traficul rutier ușor amețiți de alcool spun că au băut doar o bere. Însă, alcooltestul îi dă deseori de gol, că „o bere nu-i doar o bere”, voba petrecăreților. Prima dovadă în acest sens este valoarea afișată pe ecranul etilotestului.
Spre exemplu, în data de 11 august, în jurul orelor 3.30, o patrulă a Secției 5 Poliție Brașov l-a depistat la volanul unui autoturism pe Sebastian N., în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism pe strada Timișul Sec. Nu avea permis de conducere, iar alcooltestul a arătat o concentrație alcoolică în sânge de 0.77 mg/l alcool pur în aer expirat.
De asemenea, polițiștii făgărășeni l-au prins pe Ioan G., 40 ani, care conducea un autoturism pe strada Mircea Eliade din Făgăraș, având o concentrație alcoolică în sânge de 0.69 g/l alcool pur în aerul respirat.
Ca urmare, cei doi au fost conduși la spital, unde li s-au recoltat probe biologice, fiind cercetați în stare de libertate pentru infracțiuni la Legea Circulației.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



