Sport

„Stegarii” își retușează jocul defensiv

  • article_263067_1.jpg
 

Jucătorii de la FC Brașov au digerat greu înfrângerea de la Vaslui, unde puteau obține mai mult, dacă ar fi tratat cu maximă atenție fazele fixe ale adversarilor.
„Este păcat că am avut o oarecare teamă, din cauza numelui grupării pe care am întâlnit-o, și nu am îndrăznit mai mult. Cred că suntem pe un drum bun și am încredere în potențialul nostru. Trebuie să fim mai atenți la fazele fixe, până acum acesta a fost punctul nostru slab. Sper să ne revenim în confruntarea cu Unirea Urziceni. Vom evolua în fața propriilor fani și nu avem voie să facem pași greșiți. Pe «Tineretului», noi ne gândim doar la victorie și vom da totul pentru a o obține, dar nu va fi ușor, întrucât ialomițenii dispun de fotbaliști cu experiență, care au evoluat la cel mai înalt nivel, în Liga Campionilor”, a comentat fundașul „stegar” Cristi Oros.
La rândul său, mijlocașul Marian Cristescu a menționat: „Dacă am fi avut mai mult tupeu, am fi reușit un rezultat pozitiv în Moldova. Cei de la FC Vaslui nu ne-au fost superiori, dar ne-au costat cele două neatenții din defensivă. Vom încerca să facem un meci bun etapa viitoare și să obținem cele trei puncte din disputa cu Unirea Urziceni. Situația de acolo poate să atârne greu în jocul rivalilor, dar, totodată, poate să îi mobilizeze la maximum. Oricum, vom fi pe teren propriu, unde suntem puternici și totul depinde doar de noi”.
Confruntarea dintre FC Brașov și Unirea Urziceni, care va avea loc luni, de la orele 20.00, va fi condusă la centru de Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), ajutat de asistenții Adrian Vidan (București) și Gero Szabo (Cluj).
În fine, FC Brașov a depus un memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a-și primi de la Rapid București banii pentru transferurile jucătorilor Sburlea și Roman. Întrunită miercuri, Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF a amânat, la cererea giuleștenilor, judecarea cazului pentru data de 24 august.    

Dani Coman este rapidist
După ce a fost declarat liber de contract de FC Brașov, portarul Dani Coman a purtat negocieri atât cu Dinamo, cât și cu Rapid București. Aseară, el a semnat un contract pe trei ani cu giuleștenii, urmând a primi un salariu stagional de 180.000 de euro.     (M.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google