Starea sistemului de sănătate românesc

De mulți ani, sistemul sanitar românesc este subfinanțat și e caracterizat de un deficit de fonduri și de personal. Aceste două tare tind să se agraveze, ceea ar putea crește riscurile pentru bolnavi. România are cele mai mici cheltuieli cu sistemul de sănătate din Uniunea Europeană, iar din cauza recesiunii tendința este de a se cheltui și mai puțin, după cum au acreditat recent surse mass-media internaționale. Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a primit anul acesta un buget mai mic decât orice alt minister din UE, respectiv doar 3,6% din PIB. Spitalele au fost transferate autorităților locale și județene, dar pentru moment cu tot cu datorii. Până vor fi plătite creanțele, aprovizionarea cu medicamente sau materiale sanitare, cum ar fi antibiotice sau feșe, este adeseori imposibilă. Nici pentru salariile personalului medical nu mai sunt bani de luna viitoare. Medicii și asistentele pleacă în alte domenii sau își caută locuri de muncă în străinătate. Vă prezentăm opiniile unor politicieni, reprezentanți ai administrației publice și directori de spitale referitoare la starea sistemului de sănătate românesc. (L.J.)
„Municipalitatea se va implica!”
George Scripcaru, primarul Brașovului: „Municipalitatea se va implica în orice proiect viabil privind buna funcționare a sistemului de sănătate. Avem în plan susținerea și implementarea unor proiecte în acest sens. În măsura în care putem interveni, o vom face! Suntem preocupați de acest lucru și vom solicita și sprijin de la bugetul de stat! Vom încerca să atragem și fonduri! Sprijinim și alte proiecte, în măsura în care acestea se derulează în condiții de legalitate!”. (C.D.)
„Sistemul de sănătate este în prag de colaps!”
Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov: „Sistemul de sănătate românesc este în prag de colaps. Sunt domenii și locații unde condițiile sunt similare celor din Evul Mediu. Actuala guvernare a neglijat domeniul Sănătății, în ceea ce privește Brașovul, comparativ cu sutele de miliarde de lei vechi alocate de Guvernul Tăriceanu. În plus, ne-a fost blocat proiectul privind realizarea unui spital clinic universitar, dar și cel al Ministerului Sănătății, care dorea realizarea unei unități medicale performante aici. Acest proiect, inițiat în 2008, a căzut în timpul actualei guvernări. Nu putem da vina pe doctori pentru ceea ce se petrece acum, atât timp cât nu sunt dotări și nu sunt bani! Specialiștii pleacă în afara țării pentru a-și primi salariile pe care le merită! Nimeni nu vrea să finanțeze, se face caz, dar cei aflați acum la putere se tratează… în străinătate!”.
(C.D.)
„Este o situație delicată!”
Gheorghe Ialomițianu, deputat PD-L: „Este o situație delicată! Este vorba atât de subfinanțare, cât și despre proasta gestionare a banului public! Au fost numiți la spitale directori pe criterii politice, oameni care nu aveau nici o legătură cu sistemul de sănătate. Este vorba și despre un management slab! Sistemul medical românesc a fost subfinanțat în ultimii 20 de ani, iar urmările se văd acum din plin. Banii alocați au fost cheltuiți pe interese, iar actul medical a fost uneori chiar și sub nivelul finanțărilor acordate! Sper ca pe viitor cei care vor conduce Ministerul Sănătății să nu mai facă experimente!”.
(C.D.)
„Ne îndreptăm spre un faliment al Sănătății!”
Constantin Niță, deputat PSD: „Ne aflăm într-o situație extrem de delicată, fiindcă nu sunt bani, iar sistemul medical este unul care resimte acut acest lucru. Problemele sunt foarte mari, fiindcă este vorba despre viața oamenilor. Nu sunt asigurate condițiile normale în spitale, nu sunt asigurate medicamente – unele vitale pentru anumite categorii de bolnavi – nu se mai dau medicamente gratuite, oamenii trebuie să își asigure spitalizarea și au ajuns să își plătească chiar și consultațiile. Este o degringoladă totală! PSD a promovat o serie de inițiative pentru remedierea situației, dar se pare că nimeni nu vrea să ne ia în seamă! Cred că ne îndreptăm spre un faliment al Sănătății!”.
(C.D.)
„Reflectă starea societății!”
Mihai Donțu, deputat PNL: „Starea actuală a sistemului de sănătate din România este oglinda vie a manierei în care actuala guvernare înțelege să conducă țara. De asemenea, reflectă starea societății! Ar trebui intervenit în acest domeniu, care este extrem de important pentru milioane de români!”. (C.D.)
„Este un lucru bun această descentralizare!”
Attila Kovacs, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov (liderul filialei UDMR): „În ultimii 20 de ani s-a acționat haotic. Este un lucru bun această descentralizare și trecere a spitalelor la administrațiile județene. Însă, în mod cert, avem nevoie de finanțare! Modul în care se acționează acum din punct de vedere al bugetării este deficitar și avem de-a face cu un sistem care este subfinanțat! Am putea controla și gestiona eficient dacă primim banii necesari!”. (C.D.)
„Acest sistem trebuie să devină funcțional și eficient!”
Gabriel Tița, deputat UNPR: „Din păcate, în domeniul Sănătății ne confruntăm cu mari și grave probleme! Se încearcă acum descentralizarea sistemului, în vederea îmbunătățirii! Sper că va fi asigurată și finanțarea necesară, fiindcă, în caz contar, nu se va putea rezolva nimic! Acest sistem trebuie să devină funcțional și eficient!”. (C.D.)
„Modul de gestionare este unul precar!”
Ion Diniță, liderul PC Brașov: „Din păcate, modul de gestionare a sistemului de sănătate românesc este unul precar, iar criza economică agravează situația! Este un lucru bun că s-a decis descentralizarea, dar a pune în funcțiune acest mecanism presupune să se aloce și fondurile necesare! Actualul Guvern se pare că vrea descentralizare, dar fără nici o susținere financiară, iar acest lucru nu este posibil! Trebuie create locuri de muncă și asigurate salarii decente, în caz contrar riscând să intrăm în colaps!”. (C.D.)
„Sistemul sanitar românesc este subfinanțat!”
Alexandru Grigorescu, managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov: „De 20 de ani, sistemul sanitar românesc este subfinanțat, resursa umană este insuficientă, iar aparatura este deficitară. Acum, salariile cadrelor medicale, și așa destul de mici, au fost reduse. O astfel de măsură nu a fost luată nicăieri în lume. Ea reflectă modul în care Guvernul a perceput importanța medicilor! Cred că descentralizarea unităților sanitare poate fi benefică, pentru că se vor «cerne» spitalele importante de cele mai puțin importante. De asemenea, o mare parte a problemelor se vor rezolva în momentul în care Brașovul va avea un nou spital clinic, iar județul nostru va putea deveni un centru medical important”. (R.C.)
„Idei sunt, dar nu avem cu ce le pune în practică”
Ioan Mâzgăreanu, managerul Spitalului Clinic de Copii Brașov: „Alimentele sau tractoarele pot fi importate, dar Sănătatea nu! Mulți dintre români nu își pot permite să se trateze în afara țării. Toate problemele legate de sistemul sanitar sunt legate de subfinanțare. Dacă sunt bani, cele mai multe dintre deficiențe se pot remedia, chiar și cele legate de personalul insuficient. Idei și planuri avem, dar nu pot fi puse în practică din cauza lipsei fondurilor. Am încercat să accesăm și fonduri europene, dar în momentul de față situația juridică a terenului pe care este construit spitalul nostru este neclară. Sper ca descentralizarea să implice și autoritățile locale în mod real”.
(R.C.)
„Guvernul ar trebui să intervină!”
Paul Negoescu, lider sindical Medisan-SANITAS Brașov: „Situația este din ce în ce mai proastă, iar problemele sunt vechi, unele acutizându-se din lipsa banilor, a personalului sau a unui dezinteres total. Dacă serviciile sunt plătite prost, vor fi făcute prost de către cei care le prestează. Mulți au plecat să lucreze în străinătate, iar cei care au rămas trebuie să muncească mai mult, pe bani mai puțini. Problema e că nu mai sunt bani, deoarece nu mai are cine să contribuie. Patru milioane de români dau bani și 20 de milioane beneficiază de servicii. Guvernul ar trebui să intervină, să plătească pentru cei scutiți, cum este cazul magistraților”. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




