Expres

Când se vând la liber, este coadă la biletele de tratament

  • article_263659_1.jpg
 

Circa 100 de pensionari s-au adunat, încă de marți după-masă, în fața Casei Județene de Pensii (CJP) Brașov, în speranța că vor reuși să intre în posesia unui bilet la băi, pe care titularii de drept nu l-au vrut. Oamenii au vociferat și s-au certat, deși locuri erau destule.
Instituția a afișat de săptămâna trecută pe geamurile sediului lista cu cei cărora le-au fost repartizate de către Casa Națională de Pensii locurile în stațiuni pentru seria care începe pe 1 și 2 septembrie, iar pensionarii au avut posibilitatea să-și ridice biletele, până marți. Cele 235 de bilete rămase, pentru toate stațiunile, sunt cele pe care pensionarii nu le-au ridicat și achitat până marți la încheierea programului. Primii pensionari au sosit la coadă încă de marți după-amiază, și cu 16 ore înainte de deschiderea ghișeelor, în cursul serii întocmindu-se și nelipsitele liste de așteptare.
Ieri dimineață, la începerea programului, directorul CJP, Mihail Tarbă, a decis ca accesul celor care doreau bilete să se facă printr-o intrare laterală a clădirii, ceea ce a stârnit furia celor de la coadă, nemulțumiți că nu se mai respectă rândul format din cursul nopții. „Am luat această măsură pentru a nu incomoda accesul în clădire al celor veniți cu alte probleme, mai ales că ieri a fost și ultima zi de depunere a declarațiilor lunare, dar și a declarațiilor pentru persoanele cu activități independente”, a motivat directorul. Acesta a fost nevoit să ceară sprijinul echipajului de intervenție al firmei de pază și să stea personal, pe toată durata programului, în fața ghișeelor, să calmeze spiritele. „Acesta este nivelul nostru de civilizație”, a conchis Tarbă. Pensionarii aflați la coadă erau foarte irascibili, vociferau aproape în continuu și începeau să țipe sau să se certe cu presupușii intruși ori de câte ori cineva se apropia numai de intrarea la ghișee. Directorul CJP a dispus achiziționarea unor baxuri cu apă minerală la PET, pahare de unică folosință, a adus scaune în plus de unde a putut și a stat cu vârstnicii de la coadă până ce ultimul a plecat cu biletul în mână.
Biletele rămase se vor vinde și astăzi. Printre stațiunile pentru care sunt aceste bilete se numără: 1 Mai, Amara, Călimănești, Covasna, Eforie, Felix, Geoagiu, Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Olănești, Pucioasa, Sângeorz, Saturn, Techirghiol. Cei care doresc să intre în posesia unui bilet trebuie să vină la casa de pensii cu actul de identitate, ultimul cupon de pensie și o recomandare din partea medicului de familie, în care să fie trecut numele stațiunii recomandate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google