Eurocopter nu pleacă de la Ghimbav

Eurocopter SAS Franța nu își va transfera în Marea Britanie activitățile din România, asigură Eurocopter România (EC Rom) într-un comunicat.
În urma apariției în presa internațională a unui articol despre o presupusă intenție a companiei de a moderniza elicopterele Puma la Oxford, și nu la Ghimbav, Eurocopter România arată că, „încă din faza incipientă a discuțiilor privind acest contract, Eurocopter și Ministerul Apărării din Marea Britanie au fost de acord că Eurocopter România va fi societatea care va efectua lucrările aferente contractului de modernizare a elicopterelor Puma, iar acest aspect rămâne ferm valabil”. În comunicat se subliniază faptul că Eurocopter este în plin proces de consolidare a prezenței sale industriale în România, prin acordul încheiat cu IAR Brașov. „Contractul de modernizare a elicopterelor Puma aparținând armatei britanice va reprezenta o parte importantă a acestui proces, de îndată ce vor fi finalizate toate demersurile legale privind acordul Eurocopter cu IAR”.
Precizarea este făcută în contextul în care pe rolul Tribunalului Brașov se află contestația făcută de acționarii minoritari la decizia AGA IAR Ghimbav de transfer al halei montaj și al altor active esențiale în fabricația elicopterelor către Eurocopter România.
Cedarea activelor către Eurocopter România e parte a unui memorandum semnat în aprilie cu Ministerul Economiei, privind dezvoltarea la Ghimbav a unui parc aerospațial. Memorandumul arată că Eurocopter SAS Franța nu a mai dorit să participe la privatizarea IAR Ghimbav, dar intenționează să investească 7,1 milioane de euro în EC Rom, urmând să îi aloce acesteia și contractul de modernizare a elicopterelor 330 PUMA, încheiat cu Forțele Armate din Marea Britanie, în valoare de 330 de milioane de lire sterline (aproape 370 de milioane de euro) .
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




