Noi fonduri europene pentru tinerii fermieri

Reprezentanții Camerei Agricole Județene Brașov au anunțat ieri, într-o conferință de presă, faptul că a fost lansată o nouă linie de finanțare pentru mediul rural, respectiv Programul „Instalarea tinerilor fermieri”. Potrivit unui calendar elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind sesiunile de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor europene, fermierii pot apela la aceste fonduri în intervalul 1-30 septembrie. Beneficiarii eligibili care pot primi sprijin financiar nerambursabil sunt tinerii fermieri cu vârste de până la 40 de ani, care își înființează sau preiau o exploatație agricolă sau zootehnică între șase și 40 de unități de dimensiune economică (respectiv standardul pentru o exploatație agricolă). Sprijinul financiar nerambursabil acordat este cuprins între 10.000 de euro și 25.000 de euro. (C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




