Elevii brașoveni sunt talentați la dramaturgie

Elevii Școlii Generale nr. 5 din Brașov au câștigat premiului special „Brașov 775” la Festivalul Național de Dramaturgie pentru copii „Zâmbet de copil” au plecat într-o tabără la Predeal. Aici vor beneficia, în afara activităților de orientare, de excursii și programe recreative, precum și de activități care vor avea drept scop formarea lor ca viitori actori. Au fost înscriși în competiție 16 trupe din patru județe, marele premiu, „Zâmbet de copil”, fiind câștigat de o trupă de teatru din Blaj. Festivalul se află la cea de-a doua ediție și se dorește a deveni o tradiție a municipiului Brașov , fiind singurul Festival de acest fel cu caracter național.
Anul acesta, Festivalul a fost inclus în agenda culturală a municipiului „Brașov 775” (respectiv împlinirea a 775 de ani de la prima testare instorică a orașului). Trofeul special „Brașov 775 „ a fost câștigat de trupa „Menestreii Coroanei”, a Școlii Generale nr. 5, cu o piesă simbolică, denumită „Istoria familiei Hirscher”.
Organizatorii Festivalului sunt un grup de profesori ai Școlii Generale nr. 2, conduși de profesoara Marcela Doina Ungureanu și reprezentanții Primăriei Brașov, cu sprijinul consilierului local Costel Mihai. (I.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




