Expres

Opoziția a decis: Guvern de criză și declanșarea de anticipate

    • article_264193_1.jpg
  • article_264193_2.jpg
 

Partidele din Opoziție au stabilit în cadrul întâlnirii de ieri de la Palatul Parlamentului să își unească eforturile pentru a dărâma Guvernul Boc printr-o moțiune de cenzură, urmând ca apoi să constituie un guvern de criză care să organizeze în 6 luni alegeri anticipate. Liderul PNL, Crin Antonescu a declarat la finalul discuțiilor că s-a căzut de acord că PSD, PNL și PC să aibă o colaborare mai intensă în cele două camere parlamentare, să se reunească periodic, în fiecare luni, și să pună la punct o alternativă de guvernare. În ceea ce privește moțiunea de cenzură, aceasta va fi redactată împreună de PSD și PNL și va fi susținută de toți parlamentarii acestor partide, ai PC și de alți parlamentari ai puterii, care vor fi „convinși” în următoarea perioadă. Opoziția a decis să depună moțiunea de cenzură în momentul în care va fi sigura de succesul ei. După căderea Guvernului Boc, PSD, PNL și PC vor forma un guvern de criză, a cărui menire va fi să adopte câteva măsuri și să organizeze, în primavară, alegerile anticipate. Crin Antonescu a declarat ca printre aceste „măsurile reparatorii” se află cele referitoare la reducerea salariilor bugetarilor sau a „creșterii aberante a TVA”, lăsând să se înțeleagă că acestea vor reveni la nivelurile anterioare. Liderul liberal a mai declarat că nu s-au discutat încă numele miniștrilor sau al viitorului premier, care va prelua frâiele guvernului după ce Guvernul Boc va cădea, precizând doar că acesta va fi „un independent cu credibilitate”.

Ponta: Să oprim genocidul
Liderul PSD, Victor Ponta, s-a arătat mulțumit de rezultatele întâlnirii cu colegii de Opoziție. El a adăugat că această colaborare de la nivel central se va continua și în teritoriu, sub coordonarea celor doi secretari generali, Liviu Dragnea (PSD) și Radu Stroe (PNL). „Dacă moțiunea de cenzură e adoptată, și facem tot ce ține de noi, propunerea este de a avea un guvern de criză cu mandat limitat până în primăvara anului viitor(…) Măsurile ce vor fi luate de el sunt foarte clare: TVA 5% pentru alimente și construcții, 19% TVA, nu impozităm pensiile, nu mai facem tăieri nediscriminatorii de salarii, măsuri anticriză pe care un guvern de bun simț le-ar fi făcut, nu și Guvernul Boc”, a explicat Ponta. Liderul social-democrat și-a exprimat încă o dată dorința că în primăvara anului viitor „să ne întoarcem la oameni, să ne dea încrederea de care avem nevoie pentru a-i scoate din Parlament pe cei care și-au bătut joc de ei, au candidat într-un partid și s-au trezit în altă barcă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google