Istorie reconstituită în pași de dans

Muzeul „Casa Mureșenilor” a găzduit ieri deschiderea cursului de dans de epocă „Romana”, inventat de Iacob Mureșianu, la Brașov, acum mai bine de 150 de ani. Cursul este destinat coregrafilor, care au ocazia să învețe pașii dansului și să promoveze „Romana” ca parte a patrimoniului național cultural.
La jumătatea secolului al XIX-lea, la Brașov, se năștea „Romana”, un dans de societate original, fiind inventat de Iacob Mureșianu, inspirat de motive folclorice românești, ca reacție specifică unei epoci în care națiunile și naționalitățile concurau în toate planurile, cel al vieții sociale nefăcând excepție de la regulă. Cu toate acestea, încă de la apariție, acest dans a fost preluat de toate comunitățile Transilvaniei, un asemenea exemplu venind chiar din orașul de la poalele Tâmpei. La balul Casinei maghiare, a relatat un cotidian clujean al vremii, au participat și românii, în hainele lor tradiționale brodate cu aur (hainele specifice din Șcheii Brașovului) și au dansat „Romana”, manifestându-se o atmosferă frățească, după cum consemna corespondentul maghiar. În paginile de mică publicitate din „Gazeta Transilvaniei” (ziarul familiei Mureșenilor), maestrul de dans Carol Samagyi anunța organizarea de „curs pentru învățarea Romanei, Quadrilului și a Valsului în 6 pași”. În secolul al XX-lea, studenții brașoveni de la Cluj „exportau” un dans local, conferindu-i anvergură „națională” cu ocazia serbării maialului foștilor absolvenți ai Liceului nr. 1 Românesc (cunoscut astăzi ca Liceul „Andrei Șaguna”).
Proiect de restituire culturală
De aceea, Muzeul Casa Mureșenilor a creat proiectul „Romana – Renașterea unui dans din tezaurul coregrafic național românesc”, prin care vrea să reînvie tradiția vechiului dans. Cursurile au loc la sediul muzeului din Piața Sfatului nr. 25, zilnic, până în 14 septembrie, cu un maestru coregraf de la Opera Brașov. „Ne aflăm astăzi în fericita situație de-a încerca renașterea unui dans național românesc de societate prin organizarea unui curs pentru instructori de dans, care să promoveze acest monument al patrimoniului cultural național imaterial. Acest proiect nu putea fi realizat fără ajutorul partenerilor noștri, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov, Opera Brașov, Asociația Culturală Germano-Română «Romanima”» Nürnberg și fără ajutorul financiar al Administrației Fondului Cultural Național”, a declarat directorul muzeului, dr. Valer Rus.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



