Politic

Asociație pentru tinerii fermieri

  • article_264394_1.jpg
 

UNPR va iniția, la nivel național, un proiect de înființare a unei asociații care să-i reprezinte pe tinerii fermieri din țara noastră. Potrivit liderilor partidului, aceasta ar putea fi înființată chiar din această lună și va avea ca prioritate efectuarea unor demersuri diplomatice la Uniunea Europeană în vederea creării și întăririi unui fond financiar pentru tinerii care vor să-și dezvolte afaceri în agricultură. Instituția pe care o propune UNPR ar urma să fie o asociație națională a tinerilor fermieri, iar inițiativa aparține deputatului Vasile Steriu. „Este important ca tinerii fermieri să fie reprezentați la nivel național și internațional. Trebuie spus că România nu face parte din Programul Agricol European, iar această asociație ar reprezenta foarte bine interesele tinerilor fermieri. La nivelul Brașovului, deja am identificat 3 fermieri care vor face parte din această asociație”, a declarat președintele UNPR Brașov, Radu Bădiță.     (C.H.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google