Politic

La Spitalul Județean va exista telefonul pacientului nemulțumit

  • article_264399_1.jpg
 

Președintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean Brașov, liberalul Sebastian Grapă, a anunțat că la Spitalul Clinic va funcționa din această lună o linie telefonică destinată pacienților care vor să reclame deficiențe în relația lor cu personalul. Fiecare sesizare pertinentă va fi anchetată, iar doctorii incriminați vor fi anchetați. Propunerea va fi făcută în următoarea ședință de plen a Consiliului Județean.
Grapă spune că se dorește eficientizarea relației dintre medic și specialist.
„Linia telefonică va funcționa 4 ore pe zi, iar o persoană va răspunde mereu la telefon. Vrem să sesizăm în timp util disfuncționalitățile din spital, iar medicilor care primesc „atenții” din partea pacienților să le fie puțină teamă. Telefonul va funcționa, cel mai târziu, la sfârșitul lunii septembrie. Colectăm direct de la pacient neregulile din spital, pentru că vrem să surprindem în direct toate acțiunile neortodoxe. Telefonul va funcționa la Agenția pentru Persoanele cu Handicap, Agenția le va trimite mai departe la Comisia de Sănătate, iar de aici vor merge la Direcția de Sănătate Publică”, a precizat Sebastian Grapă.
Acesta a mai spus că se dorește verificări la fiecare unitate sanitară din județ, cu date despre cheltuieli, personal și randamentul fiecărui angajat din spitale. Măsura ar urma să fie pusă în practică, începând cu luna octombrie a acestui an.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google