Sport

Meciuri interesante în primul tur al „Brașov Challenger”

  • logomytex.png
 

Tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al turneului de tenis „Brașov Challenger”, care vor debuta marți pe terenurile de la Baza „Olimpia”, nu a fost una norocoasă pentru al patrulea favorit al competiției, Victor Crivoi. Românul se va duela cu cehul Jaroslav Pospisil, în fața căruia a pierdut recent la un challenger în Germania. „Preferam un rival mai accesibil în prima fază pentru a putea să-mi intru în mână. Cehul era jucătorul pe care voiam să îl evit. Trebuie să îmi iau o revanșă și voi face tot ce pot pentru a mă impune. Am avantajul terenului propriu, publicul va fi de partea mea, așadar trebuie doar să joc bine. Nu am de apărat puncte aici, deci nu va exista presiune și îmi doresc să ajung în fazele superioare”, a declarat Crivoi. Apoi, principalul favorit al competiției, neamțul Daniel Brands (numărul 75 ATP), cel care l-a învins la Wimbledon pe Victor Hănescu în meciul în care românul s-a contrat cu spectatorii, îl va avea în față pe spaniolul Guillermo Alcaide, în timp ce al doilea cap de serie, Adrian Ungur, se va duela cu germanul Alex Staschko. În fine, Petru Luncanu îl va întâlni pe slovacul Pavol Cervenak, Andrei Mlendea va juca împotriva austriacului Andreas Haider-Maurer, iar Cătălin Gârd se va confrunta cu cehul Jan Minar. În fine, vor fi și două dueluri exclusiv românești, Victor Anagnastopol – Marius Copil și Răzvan Sabău – Sebastian Pădure. Câștigătorul competiției va primi 4.300 de euro și 80 puncte ATP, în timp ce finalistul se va mulțumi cu 2.500 de euro și 48 p ATP.
Prezent la tragerea la sorți, directorul turneului, Dumitru Hărădău, a comentat: „Din 1996, an de an, am putut să le oferim brașovenilor tenis de calitate. Avem un tablou principal extrem de puternic, dovadă că principalul favorit este numărul 75 în lume, dar cel mai important este că avem în competiție 9 tenismeni români și, probabil, încă doi sau trei care vor veni din calificări. Poate unul dintre ei va reuși să și câștige”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google